The Guardian publică motivele românilor care ies în stradă: Au trezit gigantul nostru adormit numit conştiinţă

Imagine implicită

romania protesteCotidianul britanic The Guardian publică, luni, un material cu declaraţii ale românilor care explică de ce ies în ţară de peste o săptămână şi ce vor să se întâmple în continuare.

După şapte nopţi în stradă, protestatarii români par să fi câştigat, după ce Guvernul a renunţat la legislaţia penală care a declanşat cele mai ample manifestaţii de la căderea comunismului, însă cei care au răspuns apelului The Guardian de a oferi explicaţii spun că nu este suficient şi vor demisia Executivului.

„Sunt profund corupţi. Prioritatea lor după investirea în funcţie este să modifice reuşitele cele mai importante înregistrate în ultimii 28 de ani din România: lupta împotriva corupţiei”, spune Andrei, controlor de trafic aerian de 28 de ani, din Bucureşti.

„Nimeni nu vrea o întoarcere la perioada începutului anilor ’90, unde nu existau consecinţe pentru frauda organizată”, adaugă el.

„Într-o democraţie atât de tânără, cu o astfel de istorie, vechile obiceiuri de a înghiţi orice ţi se aruncă sunt greu de uitat. Însă 27 de ani de corupţie sunt suficienţi”, afirmă şi Andrei, de 32 de ani, din Buzău.

Au trezit gigantul nostru adormit numit conştiinţă şi se vede că le este frică de aceasta strigând în fiecare oraş. Chiar şi în oraşul meu natal, de 120.000 de oameni, care este de obicei afiliat Guvernului, sute de oameni au ieşit în stradă”, adaugă el.

„Nu îmi pasă prea mult de faptul că vor să tipărească nişte cartonaşe de ieşire din închisoare pentru câţiva membri ai partidului, dar modul în care au încercat să obţină acest lucru este absolut dezgustător; ordonanţa a fost adoptată în mijlocul nopţii şi nici măcar nu era pe agenda zilei. Parlamentul a fost ignorat complet, deşi situaţia nu era o urgenţă”, a afirmat Mihnea, de 17 ani, din Piteşti.

„De obicei nu protestez, pentru că nu sunt multe ocazii în viaţa mea când acţiunile actualei administraţii au fost 100% ilegale. Nu se poate să mai poată guverna după greşeala enormă pe care au făcut-o”, a subliniat el.

Grindeanu spune că Guvernul său, care a câştigat circa 46% dintre voturi în decembrie, nu va demisiona. Cabinetul său intenţionează să folosească un proiect de lege separat, pentru eliberarea a aproximativ 2.500 de deţinuţi care servesc pedepse sub cinci ani de închisoare.

„Sunt aceiaşi oameni care conduc ţara ca şi înainte de Revoluţia din ’89, rudele lor şi prietenii lor politici”, explică Belinda, de 32 de ani, proprietar de salon din Timişoara, care va fi capitală culturală europeană în 2021.

„În ultimii cinci ani, mi-am pierdut toţi prietenii (au emigrat – n.red.). Sunt mai fericiţi decât au fost vreodată în Romania. Generaţia mea trebuie să câştige şi să vină cu ceva nou sau această ţară va fi pierduta pentru totdeauna – nu e nicio melodramă, doar adevărul inevitabil”, mărturiseşte ea.

Românii care au răspuns la întrebările The Guardian şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa locurilor de muncă, faţă de educaţia de calitate scăzută şi faţă de sistemul de îngrijire medicală care se prăbuşeşte, dar şi de rolul pe care îl joacă în viaţa lor de zi cu zi corupţia.

„Stresul este un cuvânt care descrie perfect starea în care trăiesc constant majoritatea dintre noi. Problemele noastre de zi cu zi sunt absurde. Nu ar trebui să stau lunar la coadă şase ore pentru a-mi plăti taxele, pentru că instituţiile nu au intrat în epoca digitală. Nu ar trebui să trăiesc cu teama că vreo instituţie îmi va închide mica afacere, dacă nu dau mită pentru a fi lăsată în pace”, se plânge Belinda.

Corupţia este ceva cu care noi, românii, ne-am obişnuit. Mi-e frică să merg la un spital de stat pentru că aştept ore la rând sau dau şpaga la consultaţie”, subliniază Ana, de 36 de ani, economistă din Bucureşti.

„Mi-e groază să trebuiască să îmi trimit copilul la o şcoală publică, unde sunt şanse mari să fie traumatizat de profesori frustraţi care strigă şi îi supun la pedepse fizice pe copii pentru a-i disciplina. M-am săturat să cred că nu pot face nimic decât să mituiesc profesorii şi directorii de şcoli”, explică ea situaţia.

„Le dau şpagă funcţionarilor publici să îşi facă treaba şi stau la cozi lungi pentru a primi o semnătură pe o hârtie. Fostul premier Dacian Ciolos a dat un ordin ca şcolile şi spitalele să aleagă manageri pe baza criteriilor profesionale, după un examen obiectiv şi public. Mi s-a părut o idee foarte bună. O noua decizie a anulat acele ordine”, a subliniat ea.

Laura, de 44 de ani, stomatolog din Transilvania care locuieşte în Suedia, a venit în ţară de la Malmo, pentru a participa la proteste împreună cu bunicul ei de 101 ani, imediat ce ordonanţa de urgenţă a fost anunţată.

„Românii sunt obişnuiţi cu suferinţa şi nu au ripostat, în afară de fugi în străinătate şi a accepta slujbe în Europa pe care nu le vrea nimeni altcineva – culegători de fructe, menajere, personal de îngrijire şi aşa mai departe. Merităm mai bine de atât”, spune ea.

„Din păcate, oamenii au fost atât de dezamăgiţi încât nu au votat, iar rezultatul a fost victoria social-democraţilor, singurul partid cu un grup disciplinat de alegatori în vârstă, care sunt întotdeauna dispuşi să voteze”, precizează Laura.

„Am fost la şase marşuri de protest la Sibiu şi voi continua să fac la fel până când văd că ordonanţa dispare şi că Guvernul este înlocuit. M-am săturat de modul în care social-democraţii tratează poporul român“, încheie ea.

Sursa:independent.md