(8 septembrie 2005) Chișinăul se îndreaptă tot mai vădit spre o criză a autorității. Nu există o politectonie între lipsa de autoritate și excesul de autoritate. Dacă pînă acum capitala a pendulat între acestea, lipsa de autoritate exprimîndu-se prin atitudinile „boss”-ilor locali față de problemele și necesitățile principale ale chișinăuienilor, la transformarea municipiului într-o cloacă ordinară, în care urnele de gunoi pot purta caracterul de complice al terorismului internațional (aproximativ, așa s-a exprimat în mare ștab din primărie sau poate cunoștea, eventual ceva, dacă considera orașul un epicentru al terorismului sau știa mai multe despre posibilii reprezentanți ai grupărilor Al – Qaeda, Hamas, Hesbbolah care acționa pe plaiurile mioritice, informații care nu sunt date oricărui muritor), iar excesul de autoritate fiind hoție la drumul mare, șpagă și corupție, prin care elementului birocratic i s–a recunoscut caracterul privilegiat. În spatele lustrului de „civilizație” și „bunăstare” al democraților moldoveni, ieșiți din găoacea nomenclaturii sovietice comuniste și transformați peste noapte în urmașii lui Locke sau Russo, se ascunde marea finanță locală, în care rol de seamă îl are corupția și puterea. Cataclismele prin care au trecut generații întregi, au creat un teren prielnic pentru anumiți factori care acționează deosebit de defavorabil în societatea noastră. Să fie teama un element cvasiesențial moștenit din perioada sovietică, cînd oamenii au învățat ca una să gîndească și alta să vorbească. Teama i-a făcut pe cei mai mulți oameni, gospodari mîndri de odinioară, să-și încovoaie slugarnic spinarea în fața tuturor celor care, într-un fel sau altul, reprezintă autoritatea publică. Teama de a nu pierde un bun, milogindu-se, teama de-a oferi șpagă sau atenție, fără a da  de bănuit, teama de a nu deranja șeful și reprezentanții lui. Dacă este să-l parafrazăm pe Petre Țuțea, suferim de o „boală, maladie, care are trei simptome: creștinism, criminalitate și voie bună”… Voia bună, o putem remarca ca o constantă locală.

E bine  că anul 2005 este unul continuu electoral. În acest an s-a experimentat cel mai mult politic. A existat o electorală de nivel republican, dar și una de angajament local, cu impact major. În sfîrșit, cetățeanul a mai susținut niște lecții și teste de democrație participativă, a luat parte la treburile țării. Am revăzut politruci vechi și noi, democrații mai vechi sau mai noi, capitaliști din totdeauna. Revoluțiile s-au autoeliminat. Am savurat mustul frazeologiei europeniste, cu care anumiți candidați ne îmbiau în hora electorală, ne-am reamintit lozincile sovietice (Tî zapisalsea v Patriu- Rodina), dar și de elanul tineresc al Revoluției „robesperienie”, care părea să mai continue.

La toamnă ne așteaptă alte alegeri, poate mai incitante sau excitante. Unii comentatori și experți politici vor politicieni tineri, pur sînge, viguroși, care pot să elimine generația actuală de politicieni, ca să împrospăteze scena politică. Va fi o bătălie între curentele politice tradiționale (liberalism, creștin – democrație, comunism, social – democrație, conservatorism), orientări geopolitice (euroatlantism, europocetrism, pan – slavism) și între generația tînără și cea rămolită. Acest spectacol politic se va da pentru funcția de primar. Pînă nu s-a dat gongul politic, toți cei interesați în construcții de scheme politice se pot adresa la justiție, în vederea înregistrării lor ca formațiune politică, iar la toamnă să bată la ușa CEC-ului, cu ștampila în mînă și cu șeful pe listă.