Tragedie în raionul Fălești: polițist de 30 de ani a murit într-un grav accident rutier

Imagine postare

Un grav accident rutier produs în această dimineață, în raionul Fălești, s-a soldat cu moartea unui polițist în vârstă de 30 de ani. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, tânărul, angajat al Inspectoratului de Poliție Fălești, se deplasa spre serviciu cu automobilul personal, de marcă Opel.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe carosabil și s-a tamponat violent într-un copac.

Polițistul a fost transportat de urgență la spital, însă, din nefericire, a decedat la scurt timp, în secția de terapie intensivă.

În mașină se afla și soția acestuia, în calitate de pasageră. Femeia a rămas încarcerată în urma impactului și a fost descarcerată de echipele de intervenție. În prezent, ea primește îngrijiri medicale.

sursa: telegram

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului. Poliția reamintește șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum, mai ales în perioadele cu vreme instabilă.