Troiene uriașe paralizează Kamceatka: 15 oameni morți

Imagine postare

Bilanțul victimelor a ajuns la cel puțin 15 morți în ultimele zece zile. Majoritatea deceselor au fost provocate de prăbușirea acoperișurilor sub greutatea zăpezii. Furtuna a avariat și liniile electrice, lăsând peste 50 de mii de oameni fără curent.

Regiunea Kamceatka din Extremul Orient al Rusiei se confruntă cu ninsori fără precedent. În doar 48 de ore, în unele zone au căzut peste trei metri de zăpadă, iar nămeții au ajuns până la 12 metri înălțime – un record chiar și pentru această zonă cunoscută pentru ierni extreme. În fața situației critice, autoritățile au declarat stare de urgență în mai multe districte. Moscova a trimis sute de utilaje de deszăpezire și echipe suplimentare pentru a menține drumurile practicabile și pentru a preveni noi tragedii.

Cu toate acestea, în pofida condițiilor extreme, localnicii încearcă să se adapteze. Pe rețelele sociale circulă imagini cu copii și tineri care se cațără pe munți de zăpadă înalți cât blocurile și coboară pe sănii sau schiuri, transformând troienele într-un parc de distracții improvizat. Filmări virale pe rețelele de socializare arată persoane care sar de la ferestre sau balcoane direct în zăpada adâncă.

Transportul este grav afectat: aeroportul din Petropavlovsk funcționează doar parțial, cu întârzieri semnificative, iar flotele de pescuit sunt blocate, ceea ce amplifică riscul unei crize de alimente în regiune. Meteorologii avertizează că pericolul nu a trecut. O eventuală încălzire bruscă ar putea provoca inundații și alunecări de teren, pe fondul cantităților uriașe de zăpadă acumulate într-un timp rec

Transportul este grav afectat: aeroportul din Petropavlovsk funcționează doar parțial, cu întârzieri semnificative, iar flotele de pescuit sunt blocate, ceea ce amplifică riscul unei crize de alimente în regiune. Meteorologii avertizează că pericolul nu a trecut. O eventuală încălzire bruscă ar putea provoca inundații și alunecări de teren, pe fondul cantităților uriașe de zăpadă acumulate într-un timp record.