Undă verde pentru produsul autohton la TV
Au pierdut şi a doua bătălie. Magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău au respins cererea celor 13 radiodifuzori, ce au solicitat anularea deciziei CCA care obligă instituţiile media să transmită cel puţin 30 la sută emisiuni autohtone, în limba română.
Astfel, după o pauză de mai bine de un an, televiziunile care nu se vor conforma deciziei urmează să fie sancţionate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni. Reprezentantul Consiliului Coordonator al Audiovizualului a calificat verdictul instanţei de Apel drept unul corect.
Intervenient în acest dosar este şi postul nostru de televiziune care a demonstrat prin probe netemeinicia pretenţiilor radiodifuzorilor concurenţi. Jurnal TV este printre puţinii radiodifuzori care emite produs autohton în mărime de 30 la sută.
La sfârşitul anului trecut, şi Judecătoria Centru a respins cererea radiodifuzorilor, calificând-o drept neîntemeiată.
Amintim că, decizia prin care toţi radiodifuzorii au fost obligaţi să pună pe post cel puţin 30 la sută produs autohton în limba română, în orele de maximă audienţă, trebuia să intre în vigoare pe 1 aprilie 2013.
Cu două zile înainte ca instituţia audiovizuală să înceapă a împărţi sancţiuni, 11 posturi de televiziune şi două de radio au atacat hotărârea în instanţă, iar Curtea de Apel a suspendat decizia CCA, până la pronunţarea definitivă a judecătorilor pe acest caz.
Radiodifuzorii care câştigă în prezent din retransmisii s-au plâns anterior că vor falimenta, dacă vor fi obligaţi să difuzeze programe proprii.
Ei sunt susţinuţi de preşedintele Comisiei parlamentare mass-media, care a declarat că membrii CCA şi-ar fi depăşit atribuţiile. Chiril Lucinschi este, însă, şi proprietarul unor radiodifuzori care retransmit posturi străine.
sursa: jurnal.md