Punct de sprijin

A trecut un an de la Pădurea Domnească. Avem rezultate? Nu. Doar concluzii.

Principala concluzie este că justiție cum n-am avut, așa și nu avem. Că doar nu vom considera un act de justiție demisia procurorului general Zubco. Acesta a fost impus să demisioneze (precum anterior a fost impus să nu demisioneze). Mi-e jenă să amintesc declarațiile de justificare ale procuraturii din acea perioadă, dar și bâlbâielile acestui individ care nici nu-mi mai pot închipui cum ar mai putea să mai apară – nu că în vreo funcție publică, dar în general în public.

Am văzut toată mizeria justiției noastre. Nu că n-am fi știut anterior. Dar acest caz a demonstrat cât de perfidă este această corporație. O gașcă, de fapt. Care în loc să-i acuze pe cei implicați le-a sărit în apărare. Care ne-a arătat un țap ispășitor fără a-l mai condamna. Și cu o probabilitate maximă acesta nici nu va mai fi condamnat. Care ne-a dat o mostră clasică de gândire autohtonă justițiară – atunci când unul e învinuit că a participat la o vânătoare ilegală, iar ceilalți vreo treizeci reiese că au fost la una legală (pentru că nici învinuiți, nici chiar bănuiți nu sunt). Și niciun conflict de interese nu există atunci când se adună împreună procurori, judecători și businessmani. Cel puțin așa ne-au lămurit șefii procurorilor și judecătorilor. Iar viața unui om nu mai costă nimic. Și atunci când sunt implicate persoane suspuse, acestea nu vor fi pedepsite. Desigur, au fost și consecințe politice.Tentative de mușamalizare și declarații de demascare.Demisii răsunătoare în parlamentși a unui guvern întreg. Dar toate astea n-au avut nimic în comun cu justiția.

A trecut un an. A trecut și Vilniusul. În tot acest răstimp am auzit nenumărate declarații de la toți ambasadorii occidentali. Că prima problemă care trebuie rezolvată în R. Moldova este justiția. Și fără o justiție adevărată (nu reformată moldovenește) nu ne mai putem mișca înainte. Dar, după cum s-au petrecut alegerile la CSM și CSP, vedem că sistemul nu se poate reforma din interior. Majorarea salariilor, modificarea mantiilor și renunțarea la epoleți nu sunt reforme. Omul invizibil pe post de procuror general e și asta un semn. Un CNI care ne repetă că nu are pârghii suficiente. Și o clasă politică deja fără voință politică.

A mai rămas presa care luptă. Dar e prea puțin…