Valeriu Cojocaru cere azil politic în Germania. Autoritățile vor să-l dea în urmărire internațională

Imagine postare

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), Valeriu Cojocaru, a anunțat că a depus o cerere de azil politic în Germania, invocând necesitatea de a se proteja de ceea ce el numește „persecuții” din partea organelor de drept din Republica Moldova.

Declarația vine în contextul în care Inspectoratul General al Poliției (IGP) a transmis Interpolului o solicitare de anunțare în căutare internațională atât a lui Cojocaru, cât și a fostului șef al IGP, Alexandru Pînzari. Ambii au fost condamnați recent la câte trei ani de închisoare cu executare.

Într-o postare pe Facebook, Cojocaru a precizat că a aplicat pentru azil politic pe 21 ianuarie și a subliniat că nu se ascunde de justiție. El afirmă că autoritățile germane cunosc atât locul său de domiciliu, cât și pe cel de muncă. Totodată, fostul șef al Direcției 5 susține că a părăsit legal teritoriul Republicii Moldova și a solicitat instituțiilor internaționale să verifice cu atenție documentele transmise de autoritățile de la Chișinău.

Reprezentanții IGP au confirmat pentru Ziarul de Gardă că materialele necesare pentru căutarea internațională a lui Valeriu Cojocaru și Alexandru Pînzari au fost deja remise. Până în prezent, Alexandru Pînzari nu a comentat public situația.

Amintim că, la 19 ianuarie, Dorin Damir a fost reținut la scurt timp după pronunțarea sentinței de condamnare la trei ani de închisoare cu executare. Aceeași pedeapsă a fost aplicată și în cazul lui Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru, instanța găsindu-i vinovați de abuz în serviciu și fals în acte publice.

Ulterior sentinței, Valeriu Cojocaru a declarat public că se află în Ungaria și că nu se eschivează de la executarea pedepsei. Procurorii au precizat că toți cei trei inculpați urmează să execute pedepsele într-un penitenciar de tip semiînchis și au fost privați de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe o perioadă de patru ani.

Potrivit anchetatorilor, în 2017, pe vremea când Partidul Democrat din Moldova se afla la guvernare, Dorin Damir – finul lui Vladimir Plahotniuc – ar fi fost angajat „formal și ilegal” în cadrul Direcției 5 a INI, o unitate specială a Ministerului Afacerilor Interne, care între timp a fost desființată. Damir ar fi activat sub pseudonimul „Holrio”, mai notează sursa citată.