România se schimbă cu ei: tineri entuziaști, talentați, inovatori. Iată poveștile românilor care construiesc în prezent un viitor spre care putem privi cu optimism.

O echipă de studenți din România a ajuns la frontierele științei din Europa, reușind să câștige un proiect prin care vor testa sudura în spațiu, într-o rachetă trimisă de Agenția Spațială Europeană de la baza Kiruna, din Suedia, de sub cercul polar, direct în cosmos.

Tinerii au realizat proiectul prin propriile forțe și trebuie să se descurce singuri, cu fiecare detaliu, inclusiv cu finanțarea. Până la momentul cel mare, când experimentul lor va ajunge în cosmos, tinerii se ocupă cu asamblarea pieselor, programarea pe computer, teste, consultații cu experți și căutarea sponsorilor.

Liderul echipei LOW Gravity este Sorina Lupu, studentă la Facultatea de Electronică, din cadrul Politehnicii. La NASA a ajuns pentru prima oară când avea 15 ani, la un concurs organizat la U.S. Space & Rocket Center, Alabama, de unde s-a întors cu două premii. De curând, meritele i-au fost recunoscute și în cadrul Galei Ligii Studenților Români în Străinătate, eveniment în cadrul căruia Sorina a fost desemnată studentul anului în România.

În cadrul unui interviu acordat Ziare.com, Sorina ne-a vorbit despre pasiunea ei pentru tehnologiile spațiale, despre ce presupune experimentul echipei sale, care va zbura în cosmos cu racheta REXUS, dar și despre planurile sale de viitor.

Ai câștigat premiul Studentul Anului în România, ce valoare are pentru tine această distincție?

Mă simt extrem de onorată să primesc titlul de Studentul Anului în România, dar sunt convinsă că mai există tineri ca mine, chiar mai buni, ce muncesc enorm și au rezultate. Pe mulți dintre ei i-am cunoscut deja la concursuri sau conferințe. M-am simțit foarte mândră să văd că printre premianții celorlate categorii s-au aflat chiar colegi pe care i-am avut la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”.

Această distincție mă face să nu las stafeta jos și sper să obțin rezultate din ce în ce mai multe, de exemplu când eram mai mică îmi doream să câștig premiul Nobel.

Cum a fost drumul tău academic până acum? De unde a pornit pasiunea ta pentru aeronautică?

Aeronautica, sau mai exact astronautica, a început să mă pasioneze începând cu clasa a IX-a. Până atunci voiam să devin programator, deoarece primul meu mentor, doamna profesoara Copăcel Paula, mă pregatea și mă trimitea la toate olimpiadele naționale de informatică, în clasa a III-a am luat primul premiu de excelență la un concurs de informatică la Palatul Național al Copiilor.

În clasa a IX-a, am intrat la liceu și am cunoscut-o pe doamna profesoară Ioana Stoica care m-a învățat, pe lângă fizică, două lucruri extrem de importante și anume: să fac proiectele riguros și să-mi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce fac. Dânsa participa la multe proiecte cu NASA și m-a cooptat într-o echipă pentru concursul NASA Great Moonbuggy Race, unde trebuia să construim o mașinută care să meargă pe teren selenar. Acolo am câștigat două premii: pentru cel mai bun design și pentru spirit de echipă.

Îmi amintesc noaptea dinainte de concurs când era o furtună specifică zonei și noi eram sub un acoperiș încercând să ne reparăm mașinuța oarecum distrusă de la transport. Când ești tânăr, ești inconștient, dar cred că tocmai asta te face să promovezi.

Apoi proiectele au mai continuat și am început să mă îndrăgostesc de acest domeniu. Îmi place fiindcă îți dezvoltă creativitatea, poți să visezi la orice, teleportare, sateliți, roboți performanți pentru explorarea diferitelor planete, toate ideile tale pot deveni realitate în acest domeniu… cum să nu îți placă?!

M-aș bucura foarte tare dacă ar fi din ce în ce mai mulți români pasionați de acest domeniu, pentru ca avem potențial. China a trimis de curând un modul lunar, India se pregătește de explorarea spațiului… România de ce ar fi mai prejos?

Cum arată o zi pentru tine în laborator? Cum de ai timp să faci toate activitățile cu care te ocupi tu? Unii abia au timp să învețe pentru examene…

Nu stau de dimineață până seara în laborator decât atunci când se apropie un concurs sau dacă am un deadline pentru proiectele pe care le desfășor, atunci stau și noaptea, dar e plăcut, deoarece lucrez cu echipa mea și e distractiv, facem lucrurile din pasiune și timpul trece repede.

În rest, stau destul de mult timp la facultate, mi-aș fi dorit să fie programul mai lejer, să am mai mult timp de studiu individual. Sunt destul de ambițioasă și nu prea îmi place să iau note mici, mă simt îngrozitor să ma uit la un profesor și să nu știu răspunsul la ceea ce mă întreabă, uneori îi contrazic, nu mereu am dreptate: )).

Chiar sunt norocoasă că am întâlnit niște oameni extraordinari și la Electronică, facultatea mea, m-au înțeles de fiecare dată când am avut un concurs, de exemplu în anul I am fost plecată o saptămână jumătate din sesiune deoarece am participat la concursul NASA Lunabotics Mining Competition.

Legat de timp, depinde cât de mult reușești să te eficientizezi. Eu am noroc fiindcă rețin foarte repede din clasă și nu e nevoie să pierd așa mult timp cu învățatul, plus că uneori mă mai roagă colegii să le mai explic pentru facultate și acest lucru mă ajută foarte mult deoarece îmi clarific și eu anumite aspecte.

Mi-ar plăcea să fiu profesor universitar, e o meserie frumoasă, profesorii mei cred că sunt fericiți.

Ai conceput, cu echipa ta, un dispozitiv care va zbura în Cosmos cu racheta REXUS, de la baza Kiruna, din Suedia. Despre ce e vorba?

În decembrie 2013 am propus un experiment la Agenția Spațială Europeană (ESA). Am fost acceptați și acum, împreună cu 9 colegi din Politehnică și de la Universitatea din Durham, UK: Claudiu Cherciu, Laura Manoliu, Ioana Ciuca, Camil Mureșan, Claudia Chițu, Cristian Soare, Dan Dragomir, Costel Nachila și Ion Ciobanu, l-am construit și urmează să-l lansăm la 90 de kilometri într-o rachetă pusă la dispoziție de ESA în mai 2014.

Practic, am folosit un LASER de 25W cu care vom topi plăcuțe de titan acoperite cu nanotuburi și cositor în condiții de gravitație redusă. Ne interesează cum se realizează solidificarea în condițiile spațiului cosmic. De fapt, realizăm toate etapele unei lansări adevărate, exact cam ceea ce făceau americanii când trimiteau oameni pe Lună, dar la nivel mult mai jos și noi nu trimitem oameni, ar fi riscant.

Cum ați ajuns să realizați un experiment în spațiu?

Când am ajuns în anul I la Politehnică, aveam încă în sânge concursurile de inginerie aerospațială. Știam că am ajuns la electronică și că risc să mă plafonez în acest domeniu, așa că am încercat să-mi formez o echipă, apelând la început la organizatorul celui mai mare concurs de roboțică din România, Adrian Gaspar. El m-a pus în contact cu 2 colegi cu care am format o echipă pentru concursul NASA Lunabotics Mining Competition.

Între timp, i-am cunoscut pe dl prof. Petrișor Parvu, care ne-a fost și profesor coordonator în acest concurs, dar și pe dl prof. Mihai Stafe și ne-am format o echipă de 20 de studenți. Din aceștia, am aplicat la programul REXUS/BEXUS, sub o nouă echipă (vreo 4 membri), numită LOW Gravity, în colaborare cu Universitatea din Durham.

Practic, voi vreți să reparați stația spațială internațională. De ce e atât de dificil?

Stația Spațială Internațională are nevoie de mentenanță continuă, acesta este și motivul pentru care în permanență se află astronauți la bord (este ca și cum te-ai duce la serviciu, dar de data aceasta, la 400 km de pământ).

Legat de experimentul propus, noi vrem să vedem ce beneficii aduce sudarea și lipirea cu ajutorul unui LASER. În plus, la orbite joase, pericolul ca un modul spațial să fie lovit de micrometeoriți este destul de mare, iar noi vrem să propunem o reparare in-situ, adică pur și simplu te duci cu aparatul de sudat și lipești, fără să mai transporți nimic pe pământ.

De unde vă aproviziționați cu materialele necesare pentru acest proiect? Cât costă în total, cine vă sprijină în acest demers?

Este important de menționat că programul REXUS/BEXUS reprezintă un proiect de voluntariat, de aceea apelăm la sponsori pentru a putea cumpăra materiale. Am primit ajutor și de la Universitatea Politehnică București, dar și de la Universitatea din Durham, avem profesori care țin la noi foarte mult: dl prof. Corneliu Burileanu sau dl prof. Paul Clark din UK. De exemplu, doar LASER-ul costă 1.500 de euro.

În total, experimentul a costat aproximativ 5.000 de euro. Deocamdată încă suntem în căutare de sponsori, deoarece urmează lansarea, în Kiruna, și eu nu concep să-mi las vreun membru al echipei acasă. Toți am muncit și merităm să fim acolo.

Ce reacție ați avut de la oficialii ESA?

Cei de la ESA ne apreciază foarte mult, pot spune că suntem echipa lor preferată. Când am câștigat premiul în Beijing (“Hans von Muldau Team Award for the Best Team Project”), foarte mulți oameni de știință de la Agenția Spațială din Germania și de la ESA, care ne cunoșteau și erau cu noi acolo, au sunat în Europa să anunțe succesul nostru.

Apoi, pentru proiect, fiecare echipă primește un mentor, și noi am fost aleși de domnul Koen DeBeule, unul dintre cei mai importanți ingineri din echipa organizatoare și de la ESA. De altfel, suntem și cei mai tineri din program.

Cum veți ști, la final, dacă acest experiment a avut succes?

Acest experiment va avea succes în primul rând prin faptul că o echipă de studenți a reușit să realizeze și să zboare la 90km un lucru MADE IN ROMÂNIA. Apoi, LASERul va trebui să topească în miligravitație, așadar, când racheta ajunge înapoi pe pământ, noi vom dezasambla experimentul și vom analiza la microscop probele. Pe această bază, sperăm să obținem rezultate bune, și dacă se va întâmpla, vom aplica la Conferința Internațională de Astronautică din 2014, din Canada.

De ce are nevoie un student pentru a realiza cu succes anumite cercetări, proiecte? Cu ce obstacole v-ați confruntat?

Este important de spus că legile lui Murphy funcționează. Nimic nu iese bine din prima, mereu apar probleme, dar cel mai important este să știi să le rezolvi. Obstacole apar mereu, am interacționat cu foarte mulți oameni, am primit enorm de mult sprijin, dar uneori mai apăreau și neconcordanțe.

Cel mai important este să nu lași pe ultima sută de metri. Alteori se mai arde un circuit etc. Noi lucrăm cu un LASER de 25W, ceea ce înseamnă că dacă, Doamne ferește, îl pornim accidental sau nu avem ochelari de protecție, putem chiar să orbim.

Un student, pentru a putea avea succes, are nevoie în primul rând de ambiție. Trebuie să iasă din zona de confort și să înțeleagă că până nu face sacrificii, nu va obține nimic. Ni se prezintă niște modele care aparent au obținut totul gratuit, dar este complet fals. Plus că uneori este nevoie și de bani, ai nevoie de piese, ce nu sunt tocmai ieftine.

De ce crezi că din ce în ce mai mulți tineri valoroși aleg să plece din țară? Nu știe România să își respecte valorile?

Tinerii aleg să plece din țară deoarece știu că acolo primesc apreciere mai multă. Nu este neapărat un lucru rău, deoarece cred că fiecare român va ajunge să investească în propria țară la un moment dat. E bine să pleci în afară, să înveți și apoi să aplici în România ceea ce ai deprins. Pană la urmă, noi suntem viitorul, în 30 de ani, țara aceasta va fi condusă de noi, iar eu zic că o să facem treabă foarte bună.

Din punct de vedere material, lucrurile nu sunt întotdeauna roz în străinătate, se face des confuzia la noi că dacă primești un salariu mare, evident ai și un trai bun (în unități monetare, raportul salariu/prețuri nu e chiar bun mereu, mai ales dacă trebuie să stai cu chirie).

În plus, România își respectă valorile, dar nu le promovează. Românul de rând e învățat să vadă altceva la televizor și evident că posturile TV n-o să schimbe această politică, doar au nevoie de profit. Nu văd un viitor frumos în acest sens.

Cum arată planul tău profesional de viitor?

Pe plan profesional, sper să pot să-mi termin proiectul cu racheta și micii roboței pe care i-am început. În mai ar trebui să plec în California la o conferință organizată de Institutul American de Aeronautică și Astronautică, împreună cu echipa de la Austrian Space Forum, unde lucrez, tot ca voluntar. Avem de prezentat un articol despre colonizarea planetei Marte, mai mult partea de comandă de la sol.

Sper să trec examenele pe care le am în următoarele 3 săptămâni cu brio, deoarece pentru mine, la ora actuală, cel mai important e să termin facultatea cu bine. Sper să reușesc să fac un internship în străinătate în timpul verii.

Sursa: ziare.com