Cristian-Tudor-Popescu1Nimeni nu sărbătoreşte independenţa României. Mulţi români nici nu au habar că 9 mai 1877 e ziua proclamării lor ca naţiune de sine stătătoare.  Adoptarea ei ca zi naţională n-ar însemna decât încă o „liberă”, care, cuplată cu 1 Mai şi, la noroc, cu Paştele, să facă un pod de vreo 10 zile de loisir.

Totuşi, dacă ne considerăm cetăţeni ai unei naţiuni europene şi nu membri ai unei turme, dacă încercăm să nu trăim ca gâzele, în orizontul exclusiv al zilei şi vrem să înţelegem şi ce ne aşteaptă mâine, trecutul nu-i o pierdere de timp.

De pildă,  eu zic că e interesant să ştim că Independenţa României nu a dorit-o niciuna dintre marile puteri care conduc şi astăzi Europa. Rusia n-ar fi permis nicicum intrarea armatei române în luptă cu turcii dincolo de Dunăre, dacă situaţia trupelor ruseşti nu ar fi devenit critică la poalele Plevnei.

Marele duce Nicolae, comandantul rus, i-a solicitat principelui Carol angajarea românilor în luptă, dar a refuzat să ofere vreo garanţie privind integritatea teritorială şi independenţa României după război.

Cei peste 10.000 de ostaşi români, unii voluntari din Transilvania şi Bucovina, căzuţi în luptele crâncene din Bulgaria, sfârşite cu capitularea lui Osman Paşa, n-au contat câtuşi de puţin la negocierea păcii – niciun reprezentant al României n-a fost acceptat la discuţii pentru a susţine interesele ţării.

Mai mult, Rusia a anunţat că va relua în stăpânire sudul Basarabiei, oferind în compensaţie Dobrogea.

Ministrul rus de externe Gorceakov a refuzat participarea României ca ţară independentă la negocierile ulterioare  de pace, dând asigurări că interesele îi vor fi reprezentate de Rusia!

Nici la tratatul de la San Stefano, nici la revizuirea acestui tratat de la Berlin,  România nu a fost primită ca parte. Cu chiu, cu vai,  la Berlin li s-a permis lui Brătianu şi Kogălniceanu să expună cazul României, aşa zicând, în afara competiţiei oficiale.

Sudul Basarabiei a rămas înşfăcat de Rusia, iar independenţa României a fost condiţionată de eliminarea interdicţiei pentru evrei de a dobândi cetăţenia română şi drepturi civile şi politice depline, prevăzută de Constituţia din 1866, în nefericitul articol 7.

Chiar şi aşa, Germania, Franţa şi Marea Britanie au tergiversat recunoaşterea independenţei României până în 1880, din cauza disputei cu investitorii germani privind construcţia de căi ferate în România – celebra afacere Stroussberg.

Ca şi unirea Principatelor din 1859, independenţa României a fost forţată prin tactica faptului împlinit, de către politicieni patrioţi şi curajoşi, care au avut şi norocul, indispensabil, al unor conjuncturi favorabile în confruntările dintre Marile Puteri.

Altfel, Europa, a cărei zi e tot pe 9 mai, a fost nepăsătoare, dacă nu ostilă, faţă de existenţa unei ţări numite România.

Dar poate că nu ne interesează 9 mai fiindcă e pe stil vechi, aşa că poate pe 21 mai, Ziua Independenţei pe stil nou, ne obişnuim să consumăm festiv niscai mici şi o bere.

Cristian Tudor Popescu, senior editor al ziarului Gândul

sursa: gandul.info

(419 accesari)