Platforma Demnitate şi Adevăr cheamă oamenii să vină astăzi, la ora 10:00, în faţa Curţii Supreme de Justiţie, pentru a fi solidari cu Domnica Manole, magistrata demisă din sistemul judecătoresc după ce a obligat CEC să iniţieze referendumul solicitat de Platforma DA.

Hotărârea CSM a fost contestată la Curtea Supremă de Justiţie, iar prima şedinţă va avea loc astăzi. Raportor pe caz este controversatul judecător Ion Druţă, recuzat anterior de către Domnica Manole pe alte dosare.

„Suntem solidari cu Domnica Manole. Justiţia din Republica Moldova este aservită şi capturată. Dar nu şi întreg corpul judecătoresc. Printe magistraţii cu coloană vertebrală se numără, fără îndoială, Domnica Manole. Pentru că a dat dreptate celor peste 400 de mii de oameni care au semnat pentru iniţierea referendumului popular, pentru că nu a acceptat trocul cu puterea, magistrata este maltratată, persecutată şi eliminată din sistemul cancerigen oligarhic. Domnica Manole are nevoie de solidaritatea noastră, iar noi avem nevoie de integritatea şi competenţa profesională a domniei sale. Să-I fim alături. Să o susţinem prin prezenţa noastră​”, se spune într-un apel emis ieri de Platforma DA.

Manifestaţia va începe la ora 10:00, la Curtea Supremă de Justiţie (str.Petru Rareş, 18), unde va avea loc şedinţa de judecată.

Amintim că pe 4 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să o elibereze din funcţie pe Domnica Manole în baza avizelor SIS, dar şi pentru faptul că ar fi comunicat cu părţi din mai multe dosare. Domnica Manole a calificat decizia CSM drept o răfuială politică pentru decizia de anul trecut privind obligarea CEC de a iniţia referendumul solicitat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, acuzaţii respinse de CSM.

Cazul Domnicăi Manole a fost calificat de mai mulţi experţi şi lideri de opinie drept o răfuială cu magistrata şi un semnal pentru toţi judecătorii că dacă vor fi critici la adresa sistemului şi se vor opune guvernării vor fi excluşi din sistemul judecătoresc.

Şi Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău, de la care Jurnal TV a solicitat un comentariu, a declarat că decizia CSM în cazul Manole nu pare să fie în conformitate cu Legea privind statutul judecătorilor şi pare să încalce standardele europene. Totodată, instituţia remarcă faptul că dosarele penale deschise pe numele judecătoarei Manole şi ale altor judecători pentru hotărârile luate de ei pot avea consecinţe grave asupra independenţei sistemului judiciar.

Sursa:jurnal.md

(15 accesari)