poti-cumpara-polita-medicala-pentru-2011--afla-cat-costaMoldovenii plecați peste hotare nu sunt obligați să cumpere polița de asigurare, în condițiile în care vor lipsi din țară mai mult 180 de zile și vor avea permis de ședere în alt stat, anunță un comunicat de presă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Scopul modificărilor constă în facilitarea cooperării cetăţenilor cu CNAM, ce va permite identificarea persoanelor plecate de mai mult timp peste hotarele ţării pentru ca să beneficieze de serviciile sistemului medical din ţară şi să participe în condiţii avantajoase la finanţarea acestuia.

Conform noilor prevederi, dovada urmează a fi depusă la Agenţiile teritoriale ale CNAM pentru ca persoana vizată să fie radiată din lista plătitorilor de prime în sumă fixă pentru anul respectiv de gestiune. Actele doveditoare pot fi prezentate atât de posesorul acestora, cât şi de reprezentatul legal aflat în ţară.

Legea privind mărimea, modul şi termenele de achitare a primei de asigurare obligatorie au fost adoptate în lectura finală pe 12 aprilie curent de către Parlamentul Republicii Moldova şi vor intra în vigoare de la 1 iulie.

Menționăm că anterior au primit înștiințări pentru procurarea  primei de asigurare medicală toți cetățenii republicii, fără vreo specificare pentru cei plecați.

(242 accesari)