Gunnar WiegandRezultatele obţinute la un an de la semnarea Acordului de Asociere arată că Moldova are mari restanţe la capitolul justiţie. Totodată, corupţia şi influenţa politică ar trebui să fie elemente ale trecutului, iar cei care au comis jaful din sectorul financiar-bancar trebuie pedepsiţi.

Declaraţiile au fost făcute de către negociatorul-şef din partea Uniunii Europene în tratativele Moldovei pentru asocierea la UE, în cadrul unei conferinţe de presă, care s-a desfăşurat astăzi la Ministerul Afacerii Externe şi Integrării Europene.

„Ne-am exprimat aşteptările în ceea ce priveşte domeniile unde situaţia trebuie să fie îmbunătăţită vizibil. Este vorba despre voinţa de a reforma, de a consolida ordinea de drept, de a îmbunătăţi mediul de afaceri, iar influenţa politică şi corupţia ar trebui să fie practici de domeniul trecutului. Moldova trebuie să realizeze reforme în primul rând în domeniul Justiţiei. Poziţia noastră este foarte clară, noi dorim să vedem investigaţii eficiente şi esenţiale a situaţiei din sectorul bancar. Cei care au comis o fraudă atât de mare trebuie să fie aduşi în faţa legii, iar banii trebuie să fie recuperaţi fără întârziere”, a declarat Gunnar Wiegand, negociator pentru Acordul de Asociere cu UE.

„Uniunea Europeană urmăreşte protestele îndeaproape şi respectă demonstraţiile paşnice care au loc în ţară. UE încurajează orice formă de manifestaţie şi pe toţi cetăţenii care îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia din ţară”, a mai comentat oficialul european.
Sursa:jurnal.md

(43 accesari)