O miză politică şi o ecuaţie de securitate care se joacă sub ochii noştri.

În aceste zile, mai toţi moldovenii bombardaţi de media au în minte oraşul Veneţia, aproape că simt pe buze gustul sărat al lagunei. Nu ştiu câţi dintre ei vor avea ocazia să viziteze fosta falnică metropolă, să posteze imagini şi filmuleţe cu gondole lunecând graţios şi palate străvechi ieşind din valurile mării, dar măcar datorită guvernării de la Chişinău, care-şi face şi ea de lucru, sunt conectaţi la o temă fierbinte.

Am văzut în presă o sumedenie de opinii şi comentarii înaintea verdictului Comisiei de la Veneţia. Speculaţiile s-au bazat pe o scurgere de informaţii prin intermediul unei surse de încredere, agenţia Reuters. Dar dacă ceea ce se specula înainte putea fi numit benign un „exces”, o „grabă a interpretării”, atunci după publicarea deciziei magistraţilor europeni discuţiile au degenerat într-un delir hermeneutic. Unii comentatori, mai neutri, spun că cei antrenaţi în polemici tălmăcesc verdictul Comisiei de la Veneţia în funcţie de interesele proprii. Fiecare tabără pretinde că „cealaltă” e nesinceră, că e partizană. Desigur, putem formula, amuzându-ne, şi asemenea conjecturi, însă mi se pare că „misiva veneţiană” este destul de limpede şi univocă în înţelesurile ei.

Magistraţii europeni nu recomandă adoptarea sistemului electoral mixt în Republica Moldova pentru o serie de motive care, de asemenea, au fost anticipate. Să le rezumăm:

1. Nu există un consens larg în societate pe marginea acestei reforme, nu s-a făcut o dezbatere autentică;
2. Legea a fost votată pe şest, cum se zice, în prima lectură, urmând cele mai proaste practici moldovene;
3. Votul mixt ajută partidele cu influenţă şi resurse – democraţii şi socialiştii;
4. Există riscul ca deputaţii independenţi, aleşi pe circumscripţii uninominale, să fie influenţaţi de interesele oamenilor de afaceri (mai direct spus: cumpăraţi);
5. Nu sunt clare criteriile după care vor fi trasate circumscripţiile electorale, cum vor vota cei din Transnistria;
6. Diaspora este flagrant defavorizată, se poate vorbi chiar despre limitarea votului pentru o numeroasă categorie de cetăţeni moldoveni, despre o crasă încălcare a drepturilor lor constituţionale.

Puterea încearcă să reducă recomandările Comisiei de la Veneţia la un set de exigenţe tehnico-juridice, de care promite să ţină cont. Aflat la Bruxelles, coordonatorul Plahotniuc a dat asigurări că observaţiile Comisiei vor fi luate în calcul la adoptarea reformei în lectura a doua. Adică să fie clar: nimic nu poate zdruncina hotărârea Partidului Democrat de a-şi realiza intenţia. La fel, nimeni nu-i poate convinge pe socialişti să se răzgândească (brusc deveniţi principiali), mai ales că, o recunoaşte şi Comisia, reforma sistemului electoral reprezintă „decizia suverană a unui stat”.

Opoziţia parlamentară şi extraparlamentară, din contră, nu are nicio îndoială că magistraţii de la Veneţia sugerează renunţarea la proiectul votului mixt, ca fiind inoportun şi dăunător pentru şi aşa precara democraţie din Republica Moldova, în condiţiile funcţionării defectuoase a instituţiilor statului.

Duelul interpretărilor se poartă şi în mediul analiştilor şi comentatorilor. Cei care ţin partea trusturilor mediatice ale lui Plahotniuc şi Dodon susţin teza „suveranităţii” depline a deciziilor moldovene şi faptul că „veneţienii” pot veni doar cu recomandări (ce-i aia o „recomandare”?), nu cu decrete. Presa independentă, dimpotrivă, citeşte în verdictul Comisiei dovada clară că Europa nu agreează schimbarea sistemului electoral. Puterea şi agitatorii săi n-ar trebui să forţeze limitele unui refuz diplomatic. Chiar dacă, fie vorba între noi, cu stilul lor de maidan, politicienii moldoveni ar înţelege doar dacă europenii ar bate cu pumnul în masă, ca Vîşinski, procurorul lui Stalin.

Occidentul însă nu e Uniunea Sovietică. În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneţia, a sintetizat verdictul instituţiei sale cu următoarele cuvinte: „Principala concluzie a opiniei noastre este că nu este recomandabilă schimbarea sistemului electoral în acest moment (…) În această regiune un sistem electoral mixt duce către o influenţă crescută a importanţei banilor în politică.”

Ne întrebăm şi noi: asta-şi doresc moldovenii? Mai mulţi bani în politică? Sau mai multe politici care să aducă bani în buzunarele lor goale?…

Cetăţenii îi aud pe liderii Partidului Democrat afirmând că votul mixt va schimba clasa politică, va impune mai multă moralitate şi responsabilitate celor aleşi în faţa alegătorilor şi că, mai ales, votul mixt nu le va permite lui Dodon şi PSRM-ului să obţină întreaga putere, să torpileze cursul proeuropean al Republicii Moldova.

Însă basarabeanul cugetător îşi va pune o întrebare logică şi imparţială: dacă socialiştii lui Dodon conduc în sondaje şi ar avea de câştigat în cadrul sistemului proporţional actual, de ce atunci au propus o reformă electorală care îi dezavantajează? Nu e ciudat că s-au întâlnit în opţiuni cu „oligarhii de la guvernare”, cu care luptă zi de zi, ceas de ceas?

Nu cumva – îşi va duce gândul mai departe acest Moş Ion Roată de „ediţie” nouă – asistăm la un troc între PD, care şi-a „cimentat” o majoritate docilă în Parlament, şi socialiştii lui Dodon, pentru a-şi împărţi puterea? Întrucât se teme că nu va avea aceleaşi pârghii şi aceeaşi influenţă după alegeri, coordonatorul vrea să se asigure că îşi va putea „fideliza” viitorii parlamentari înainte ca aceştia să ajungă în Legislativ sau după, însă mai uşor decât în prezent. Sistemul uninominal sau mixt, o spun şi comentatorii independenţi, îi oferă această posibilitate.

Plahotniuc a prezentat la Bruxelles proiectul său de interzicere a propagandei ruseşti cu care încearcă să obţină bunăvoinţa europenilor. Un alt argument al coordonatorului ar fi lupta sa glorioasă cu corupţia, pe care ar proba-o lunga listă a unor demnitari condamnaţi sau arestaţi la domiciliu (foşti aliaţi ai săi cu toţii). E drept că miliardul nu a mai fost găsit, iar recuperarea lui în cifre este ridicolă.

Pe acest fundal al disputelor interminabile, care au eclipsat adevăratele probleme ale populaţiei, se va merge, susţine presa arondată PD-ului, spre votul în a doua lectură. Şi potrivit scenariilor elaborate, europenii, de la care actuala guvernare aşteaptă bani, trebuie pregătiţi, „prelucraţi”, cum se zice în Basarabia, în vederea schimbării sistemului electoral.

Instituţiile europene – partenerii noştri de dezvoltare – sunt conştiente de plasa pe care o ţese regimul de la Chişinău, şi de acel cântec: „dacă nu noi, atunci ruşii, dacă nu acceptaţi intenţiile şi stilul nostru de guvernare, vă putem întoarce spatele”. Întrebarea pe care şi-o pun mulţi observatori este dacă Occidentul va accepta şi mai departe status quo-ul care a condamnat Republica Moldova la 25 de ani de marasm politic şi subdezvoltare, doar pentru a avea „stabilitate” şi linişte între Prut şi Nistru într-un timp în care Europa se confruntă cu atâtea probleme, sau totuşi îşi va înăspri tonul, va condiţiona finanţarea de reforme reale, de respectarea strictă a normelor democratice şi a sistemului pluripartid? E la mintea oricui că susţinerea şi creditarea unei guvernări ipocrite, autoritare, va grăbi colapsul Republicii Moldova, va oferi Rusiei o revanşă aproape gratuită în regiune.

Aceasta e miza politică şi ecuaţia de securitate care se joacă sub ochii noştri. Occidentalii însă nu o pot rezolva de unii singuri. Ei vor să audă şi vocea cetăţenilor moldoveni.

Vitalie Ciobanu

(40 accesari)