Mișcarea de Rezistență Națională ACUM cheamă cetățenii la un protest care va fi organizat mâine dimineața la Parlament, în contextul audierilor cu privire la furtul miliardului. „Unde sunt hoții de miliarde?” – este întrebarea cu care vor fi întâmpinați mâine deputații când vor veni la muncă.

„În fiecare zi, tu plătești pentru că ei au furat un miliard, iar nimeni până acum nu a fost pedepsit și niciun bănuț nu a fost recuperat. Vom cere Investigarea beneficiarilor furtului miliardului, Publicarea Raportului Kroll 2 și Votarea Legii Magnițki în Parlament”, spun organizatorii protestului.

Manifestația va începe la ora 8.30 în fața clădirii Parlamentului.

Precizăm că la prima ședință a Parlamentului din această sesiune, 52 de deputați au votat pentru audierea procurorul general și a șefului CNA privitor la jaful bancar la următoarea ședință a Legislativului, care urmează să aibă loc pe 4 octombrie.

Între timp, procurorul general Eduard Harunjen a anunțat că nu se va prezenta la audierile parlamentare privind furtul din sistemul bancar. Acesta a adresat o scrisoare speakerului Andrian Candu, membrilor Biroului Permanent și Comisiilor juridice, în care afirmă că „subiectelor de drept care nu sunt sub control parlamentar nu li se poate impune obligația de a se prezenta în fața forurilor legislative în temeiul vreunui raport de subordonare”.

Sursa:jurnal.md

(200 accesari)