Duminica floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Pe 28 aprilie creștinii ortodocși vor sărbători în mod deosebit aceste două sărbători dinaintea Paștelui.

În sîmbăta Floriilor, Iisus l-a înviat pe Lazăr la patru zile de cînd murise. În sfînta duminică este cinstită ziua cînd Iisus a intrat în Ierusalim și a fost întîmpinat de oamenii recunoscători de fapta ce-o făcuse, ținînd rămurele de măslin și palmier în mînă.

Obiceiul se practică și în zilele noastre. Enoriașii merg la biserică cu crenguțe de salcie, care ulterior sunt sfințite cu agheazmă și binecuvîntate cu rugăciuni. Acestea se pun la icoană, la poartă și în grajdurile cu animale pentru a păzi de rău.

Tot de Florii se agață într-un pom înflorit snurul de marțisor, iar alături de el se agață haine și zestrea fetelor de măritat. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase, mai dorite de către flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.

Duminică se face dezlegare la pește și se serbează sfîrșitul postului. De luni se începe săpămîna mare, a patimilor sau altfel spus, săptămîna seacă. Din popor se zice că vremea din ziua Floriilor coincide cu cea din ziua de Paști.

Anul acesta, creștinii vor sărbători Paștele pe 5 mai.

(258 accesari)