Niciodată nu s-a confruntat Republica Moldova, mai bine zis guvernanţii ei, cu o atitudine atât de severă din partea Uniunii Europene. Debursarea celor 100 de milioane de euro, aprobate de Parlamentul European, se va face în funcţie de angajamentul Chişinăului pentru reforme, dar şi de respectarea strictă a normelor democratice şi a statului de drept.

Mult timp Vestul ştia că „regele e gol” în Moldova, dar se ferea s-o recunoască de dragul stabilităţii. Iată că acum nu mai are reţineri, pentru că s-a săturat să verse bani într-un butoi fără fund, deoarece nu de stabilitate în corupţie are nevoie Moldova, ci de un salt înainte, de evoluţie, de dezvoltare, de europenizare reală.

Proiectul votului mixt, promovat de PD şi PSRM, a adus la limită răbdarea europenilor. Despre „capătul răbdării” a vorbit recent şi ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, domnul James D. Pettit: „Dacă guvernarea va ignora avizul Comisiei de la Veneţia şi avertizările din partea înalţilor oficiali europeni privind modificarea sistemului electoral, atunci acesta va fi un semnal din partea Moldovei că vectorul european contează mai puţin. Este foarte evident că schimbarea sistemului electoral reprezintă dorinţa Partidului Democrat de a-şi întări puterea şi influenţa politică”.

Atunci când realizau „performanţa” debarcării guvernului Streleţ şi racolau deputaţi din alte fracţiuni parlamentare, Partidul Democrat şi liderul său pesemne aveau convingerea că vor putea guverna prin blitzkrieg-uri, prin schimbări abrupte de agendă, prin lovituri spectaculoase, prin campanii de imagine. Alegerile prezidenţiale din toamnă au fost o demonstraţie convingătoare a acestei maniere de a gestiona treburile publice: cu scheme, blufuri (când spui una, dar faci alta), cu denigrarea oponenţilor politici (de exemplu, miile de sirieni care urmau să invadeze Moldova dacă Maia Sandu ajungea preşedinte). Şi pentru toate aceste derapaje nimeni nu a purtat nicio răspundere – politică, penală, morală. CEC-ul, Procuratura au ignorat dezvăluirile presei referitoare la finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Igor Dodon, iar televiziunile lui Plahotniuc au continuat să-i calomnieze pe adversarii politici ai acestuia.

Oricât te-ai da peste cap, numărul combinaţiilor pe scena politică este limitat, şi pentru că moldovenii nu simt nicio îmbunătăţire a calităţii vieţii (o confirmă toate sondajele), regimul a scos din joben uninominalul, apoi votul mixt. Socoteala celor doi aliaţi neoficiali e simplă: Dodon are electoratul, PD are instituţiile de stat şi monopolul media. Şi unii, şi alţii au banii. Această maşinărie poate asigura actualei guvernări, democrat-socialiste, întâietatea şi după alegerile parlamentare din 2018.

Auzim deseori din partea diverşilor analişti afiliaţi Partidului Democrat, care încearcă să justifice reforma electorală criticată, ca niciodată solidar, de opoziţia proeuropeană, de societatea civilă şi de partenerii noştri occidentali, că orice guvernare, orice partid doreşte şi-şi păstreze puterea, că a-ţi „maximiza” şansele electorale este o aspiraţie legitimă. E-adevărat, lupta politică înseamnă lupta pentru putere. Însă dacă o lume întreagă îţi spune că ai dat-o în bară, înseamnă că e ceva defect în această judecată. Propagandiştii puterii tind să mute discuţia pe terenul ideilor abstracte, or problema nu sunt virtuţile sau neajunsurile votului mixt, ci intenţiile celor care-l promovează, lipsa de credibilitate a actualilor guvernanţi. Nu-ţi poţi dori puterea cu orice preţ. Adică prin ignorarea normelor de drept, prin fraudă, prin manipulare, prin intimidarea aleşilor locali, a funcţionarilor publici, prin şicanarea oamenilor de afaceri incomozi ş.a.m.d. O asemenea putere este ilegitimă.

Jocurile pe care le fac Plahotniuc şi Dodon nu mai înşeală pe nimeni. Ultimul toarnă mereu gaz pe foc. Participarea unei delegaţii din Coreea de Nord la aniversarea socialiştilor moldoveni este dovada izbitoare că lui Dodon nu-i pasă. Are o triplă asigurare: Putin, coordonatorul de la Chişinău şi propriul electorat, suficient de manipulat încât să vadă Rusia ca pe o soluţie, în timp ce guvernarea are în persoana socialistului un bau-bau cu care sperie Occidentul. Dodon propune Rusia ca alternativă, dar nimeni dintre jurnaliştii noştri nu l-a întrebat, bunăoară, ce crede despre asasinarea lui Boris Nemţov, despre încălcarea drepturilor omului, despre persecutarea opoziţiei şi a presei independente în Rusia lui Putin? Dodon a mai fost întrebat despre anexarea Crimeii, dar a oferit de fiecare dată răspunsuri evazive, atent să nu supere Moscova.

Un episod relevant pentru starea de fapt a „statalităţii”, clamate de atâţia demagogi politici de la noi, este fuga la Chişinău a lui Evgheni Şevciuk, fostul şef al regimului separatist de la Tiraspol, urmărit de rivalii săi de la Tiraspol. O întâmplare hilară, dar care spune foarte multe despre labilitatea instituţiilor de stat moldovene, despre complicităţile politice şi de business între cele două maluri ale Nistrului. Autorităţilor de la Chişinău le-a picat în braţe un adevărat cadou, doar că nu ştiu ce să facă cu el. Şevciuk a sfidat Republica Moldova, a organizat referendumuri de independenţă a Transnistriei, a continuat politica de terorizare a şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului (e doar o mică parte din „palmaresul” său), cu toate acestea Procuratura Generală nu avea deschis niciun dosar penal pe numele acestuia la capitolul „uzurpare a puterii de stat”. Acum ne spune că nici măcar nu ştie unde se află Şevciuk.

La fel de tăcute sunt autorităţile – Guvernul, Parlamentul, organele de drept – şi în ce priveşte declaraţiile lui Dodon care încurajează separatismul în estul şi-n sudul Republicii Moldova, sau cele prin care atentează la independenţa justiţiei (vezi litigiul său cu cetăţenia moldoveană a lui Traian Băsescu). Un activist civic cu vederi pro-ruse de la Chişinău chema zilele trecute Procuratura să-i tragă la răspundere penală pe toţi cei care atentează la onoarea lui Igor Dodon. Dar cum facem cu onoarea acestui popor, lezată în chip sistematic de preşedintele ales cu cântec? Pe ea cine o apără? Există valori non-negociabile: nu negociezi limba şi identitatea unui om, nu negociezi libertatea lui, dreptul său la educaţie, justiţie, la o muncă remunerată echitabil.

Sunt lucruri la care trebuie să mediteze şi Opoziţia proeuropeană care tinde să preia puterea, pentru că nu are voie să renunţe la criteriile de integritate, cele care fac diferenţa între ea şi „proeuropenii” de la guvernare. Şi ar trebui să fie selectivă cu aliaţii. Nu te poţi alia cu oricine, doar pentru a scăpa de „răul absolut” – regimul Plahotniuc. Până la urmă, oamenii te vor vota pentru ceea ce afirmi, pentru valorile pe care le susţii, nu doar pentru ceea ce conteşti. O responsabilitate importantă au şi partidele, asociaţiile civice care se proclamă unioniste: ar trebui să fie atente ca aspiraţiile lor să nu fie folosite în jocurile politicianiste de la Chişinău, în încercările puterii de a discredita Opoziţia proeuropeană. A asocia idealul Unirii cu actuala clasă conducătoare, văzută atât de critic de cetăţenii moldoveni şi de partenerii noştri occidentali, este calea cea mai sigură de a-l compromite.

Despre Republica Moldova se spune că are prea multe complicaţii pentru o ţară atât de mică. Nu ar fi atât de multe, dacă am respecta valorile fundamentale, dacă am trăi în adevăr.

Vitalie Ciobanu

(24 accesari)