Subiectul despre care vom vorbi astăzi, de altfel ca şi multe altele de la noi, ar fi putut să se consume fără prea multe convulsii dacă protagonista nu ar fi fi insistat să revină pentru a-şi demonstra inocenţa.

Aşadar, acum câteva zile, ministra Culturii, Monica Babuc, a căzut pradă unui farsor de la Moscova. Acela a telefonat-o dintr-un studio de televiziune, prezentându-se drept ministrul Culturii din Ucarina şi rugându-şi „omoloaga” să intervină pe lângă juriul Eurovision de la Chişinău în favoarea cântăreţei Jamala.

Pe lângă faptul că ministra a căzut prea uşor în capcana rusului, dânsa a avut o prestaţie penibilă. Îl gratula siropos pe pseudoministrul ucarinean cu ocazia recentei sale numiri în post, îl complimenta jenant pe preşedintele Poroşenko, o lăuda anapoda pe interpreta ucraineană. Mai pe scurt, spunea mai multe decât era întrebată. Şi în cele din urmă, a promis că va interveni, că „va vedea ce se poate face”, că „va vorbi”.

Exceptând reţelele de socializare, incidentul cu ministra Babuc a fost comentat destul de anemic în presa de la Chişinău. Ba chiar au apărut „oameni de bine” care i-au luat apărarea. Mă rog, fiecare cu simpatiile şi antipatiile lui. Cert este că peste acest caz s-ar fi aşternut praful uitării dacă ministra Culturii n-ar fi considerat că e musai să revină şi să explice cât de ok a fost totul. Generalizând, Monica Babuc a dat vina pe tancurile ruseşti. De acord, tu, ca ministru al Culturii, trebuie să dai dovadă de maximă vigilenţă în raport cu pericolul militar rus, dar în acest caz nu despre tancurile ruseşti este vorba, ci despre comportamentul ministrei Culturii.

În mod normal, un demnitar de stat implicat într-o situaţie atât de jenantă ar fi trebuit să-şi prezinte demisia de onoare. Nu e cazul nostru, înţeleg. Demnitarii moldoveni şi onoarea sunt două chestiuni incompatibile. La urma urmei, şi minstrul de Interne şi preşedintele republicii au fost păcăliţi, cu ceva tmp în urmă, de acelaşi farsor rus. Şi ei au avut o prestaţie jalnică, dar nimănui nici prin cap nu i-a trecut ideea de o eventuală demisie de onoare. Mai mult chiar, preşedintele Timofti şi-a pus consilierii să scrie un text care justifica un comportament la limita tâmpeniei.

O singură întrebare pare să-i anime pe cei care comentează pe reţele de socializare: cum a fost posibil? Cum se face că persoane oficiale din conducerea Republicii Moldova cad pradă uşoară unor clovni ideologici ruşi? Unii s-au grăbit să afirme că prostia şi tâmpenia guvernanţilor ar fi o explicaţie. Ar fi, nu zic, dar nu e cazul Monicăi Babuc. Ea e destul de instruită ca să înţeleagă foarte bine lucrurile. Şi atunci?

Explicaţia e alta: lipsa spiritului critic care provine dintr-o stare de obedienţă permanentă. Obedienţă permanentă şi personală faţă de căpcăun. Această stare cultivă sentimentul propriei nimicnicii în raport cu superiorul. Dar şi o disponibiliate iresponsabilă şi tâmpă de a-i satisface orice poftă, orice moft. Oricât de idiot ar părea moftul lui. De aici până la a-ţi zdreli genunchii e un singur pas greşit.

Să fi fost altfel, să nu fi depins personal de Plahotniuc, acest personaj malefic pentru R.Moldova, să fi fost obişnuită să se opună, să protesteze, să dea dovadă de spirit critic, ministra Culturii avea să pună la îndoială autenticitatea apelului telefonic al aşa zisului ministru ucrainean.

În încheiere ar fi de remarcat că din toată povestea asta putem trage un învăţământ. Ruşii din studioul de televiziune n-ar fi trebuit să se hlizească, ci, mai degrabă, să cadă pe gânduri şi să se întrebe: de ce, naiba, nimeni nu-i iubeşte? De ce până şi ministra Culturii de la Chişinău, o persoană oficială (nu-i aşa?), îşi exprimă deschis sentimentul de antipatie? De ce politica lor expansionistă şi şovină provoacă doar frică şi ură? Nu se vor întreba, ştiu. Cu demnitatea ei stau mai prost decât noi.

Val Butnaru