10 răspunsuri pentru cea mai importantă problemă din Moldova: De ce beau moldovenii dimineața ceai?

Imagine implicită

PlahotniucAseară, la o oră de maximă de audiență, la singurul post TV de știri din această așa-zisă țară, unul dintre cele 5 ale lui Plahotniuc, la principala emisiune de dezbateri a zilei, subiectul abordat era unul halucinant: „De ce beau moldovenii dimineața ceai”.

Asta în timp ce leul moldovenesc e în cădere liberă, Moldova nu are buget, Banca Mondială a înrăutățit prognoza de creștere economică pentru 2015 de la 3,8% la 3%, ultima pensie întârzie deja de mai bine de o săptămână să ajungă la bătrâni, în ultimele 12 luni rezervele valutare al BNM s-au redus cu 30%, iar criminalii Voronin și Plahotniuc sunt gata să reunească familia, de data aceasta oficial, și să continue dezmățul politic din ultimii 15 ani.
Sigur că nu am putut urmări apriga dezbatere asupra ceaiului și a cafelei, așa că îmi permit să intuiesc zece explicații pentru cea mai importantă problemă a Moldovei în acest moment.

Așadar, de ce beau moldovenii dimineața ceai:
1. Pentru că în ultimele 5 luni de la Banca Națională au fost cheltuite într-un mod inexplicabil peste 900 de milioane de dolari pentru a susține un leu care oricum a pierdut 30% din valoare față de dolarul american în această perioadă.
2. Pentru că Banca de Economii a reintrat în „posesia statului” cu două zile înainte de alegeri, fiind golită de 10 miliarde de lei. Iar imediat după ce statul a preluat controlul, a mai alocat peste un miliard de lei pentru a evita falimentul. Și ar urma alte câteva miliarde.
3. Pentru că petrolul din iunie 2014 și până astăzi s-a ieftinit cu 61%. Benzina și motorina, în Europa, s-au ieftinit cu de la 25% până la 35%. În SUA ieftinirile au ajuns chiar și la 50%. În Republica Moldova, carburanții s-au ieftinit doar cu 9,5%. Adică prețul unui litru de benzină este 16,6 lei, când ar trebuie să fie maximum 15.
4. Pentru că drumurile care au fost inaugurate cu mare pompă acum câteva luni, reparate din banii americanilor și europenilor, după două ninsori și trei înghețuri deja sunt pline de gropi
5. Pentru că în timp ce în Ucraina noul Guvern a fost format din tehnocrați și cetățeni străini, în Moldova se face tot posibilul ca tot Buliga, Botnari, Candu, Bumacov și Arapu să facă legea.
6. Pentru că în timp ce în Ucraina se caută un procuror general din SUA, în Moldova Plahotniuc ține cu orice preț de Gurin. Iar dacă Gurin chiar și va cădea, el va fi înlocuit cu fratele lui Dumitru Diacov, Ivan Diacov.
7. Pentru că în timp ce Ucraina a renunțat la statutul de neutralitate și a declarat drept obiectiv național aderarea la NATO, noi tot ne batem cu pumnul în piept că trebuie să rămânem pseudo-neutri, în condițiile în care avem cel puțin 3 mii de militari ruși pe teritoriul țării.
8. Pentru că Plahotniuc își dorește cu toată ființa sa funcția de președinte al țării în 2016, astfel asigurându-și imunitatea maximă în eventualitatea unei apropieri a țării de UE, care inevitabil ar trebui să ducă la căderea capetelor marilor corupți. Corupți în fruntea cărora chiar el este.
9. Pentru că după 45 de zile de bătaie de joc la adresa propriilor alegători, partidele așa-zis „proeuropene” în continuare nu au ajuns la niciun fel de acord. Și nu s-a ajuns la niciun acord pentru că Plahotniuc nu vrea să cedeze nimic.
10. Pentru că Plahotniuc l-a pregătit pe Voronin de o alianță de guvernare încă de la mijlocul lui 2014, când i-a eliminat din PCRM pe singurii oameni care mai aveau curajul să deschidă gura împotriva sa. Acum singura sa problemă e să-i împace cumva pe valeții săi Leancă și Filat, pentru ca ăștia doi să-i asigure voturile necesare în Parlament din partea ambelor grupări din PLDM.
Așadar, explicațiile de rigoare fiind date, nu-mi rămâne să închei decât spunând că degrabă moldovenii nu vor mai putea bea nici ceai dimineața. Pentru că în ultimele 4-5 luni prețurile alimentelor, inclusiv a ceaiului, au crescut cu 10-15%, în timp ce salariile au rămas aceleași.
Acestea fiind spuse, ne mai auzim peste 7-8 luni, când după continuarea guvernării Alianței pentru Plahotniuc, moldovenii vor bea dimineață apă chioară de la robinet, pentru că atâta își vor mai putea permite.
Alex Cozer

Sursa:independent.md