Victor Perțu, exclus din nou din cursa pentru Primăria Orhei. Curtea de Apel Bălți a anulat decizia primei instanțe
Candidatul susținut de partidul „Democrația Acasă” pentru funcția de primar al municipiului Orhei, Victor Perțu, a fost exclus din nou din cursa electorală.
Curtea de Apel Bălți a anulat hotărârea primei instanțe care îi permisese anterior revenirea în competiția electorală și a menținut decizia de eliminare din alegeri.
Cazul lui Victor Perțu a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte ale actualei campanii electorale de la Orhei.
Anterior, Comisia Electorală Centrală a decis excluderea acestuia din cursă, invocând presupuse legături cu echipa fostului lider al Partidului „Șor”, Ilan Șor.
Victor Perțu este fost funcționar în administrația locală din Orhei și a fost asociat în trecut cu structurile politice controlate de Ilan Șor, formațiune declarată ulterior neconstituțională de Curtea Constituțională.
După excluderea din alegeri, Judecătoria Orhei a anulat decizia CEC și a permis revenirea candidatului în cursă. Hotărârea a fost însă contestată, iar Curtea de Apel Bălți a decis acum anularea acesteia.
Liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a calificat anterior cazul drept o „comandă politică” și a acuzat presiuni asupra opoziției.
Decizia Curții de Apel vine cu doar câteva zile înaintea scrutinului local din Orhei.




