Testamentul lui Eugen Ionescu

Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment, mi-e totuși atât de rău, încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violență.

Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest, dar care îmi aduce totuși, câteodată, un somn atât de plăcut. Mi se joacă piesele cam peste tot în lume și cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simți dureri prea violente. Știu că se va sfârși curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câștig.

Mi-e greu să continui, din pricina acestui vid existențial

Câteodată, vin să mă vadă prietenii, câțiva prieteni devotați. Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră, obosesc. Oare ce altceva faceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul și că am alergat în van. Îmi simt mintea goală și mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor, ci a acestui vid existențial, de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seara sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine știe cât timp mai târziu. Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rau, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine știe, poate că va fi totuși ceva, va fi ceva. Poate că după, va fi bucuria. Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.

Am fost ajutat de mulți oameni cărora le datorez recunoștința

Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni, cărora le datorez recunoștința.

A fost, mai întâi, mama care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandrețe și plină de umor, în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă și că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soțul ei, ce a lăsat-o singură, în marele Paris. Dar pe parcursul vieții, mai ales soția mea, Rodica, și fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aș fi făcut nimic, n-aș fi scris nimic. Le datorez și le dedic întreaga mea operă. Apoi, mai târziu, au fost toți profesorii mei de la liceul din București.

Datorez mult și unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentații cu „Rinocerii”, la New York, ceea ce lui i-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar și mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea. Au fost, apoi, cronicile literare engleze și franceze. În plus, aceste cronici au ridicat împotriva pe criticii de stânga care crezuseră la început ca eu însumi sunt de stânga, așa după cum ceilalți mă credeau de dreapta. Apoi, încă o dată, soția mea, mereu soția mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licență. Și mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soție a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă, în acest fel, să mă descurc și să reușesc. Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava, care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soției mele, Angela, care ținea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte știu eu, n-au reușit în viață). Vagabondand de la unul la altul, de la unii la alții, eu, cel fără adapost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse. Am mai fost, in sfârșit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puțin îndepărtate, de către mătușa mea, Sabina, și mătușa mea, Angela, de către profesori care își imaginau că am geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940, de Anca, mama soției mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele și fiica ei să plece în Franța. A murit sperând să se reîntalnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.

Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viața și eu nu mi-am dat seama

Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris, pentru că nu voiam să mă alătur comuniștilor de la București, am plecat într-o zi la piața, fără un ban în buzunar, și am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!). Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor! Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viața, care mi-a sprijinit toate eforturile și eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, d-l Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat, care nu-și plătea chiria, dar era poate trimis de Domnul.

În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoților, n-am reușit niciodată să mă las în voie, în brațele Domnului

Și astfel, din mână în mână, am ajuns să obțin un soi de enormă celebritate și să ajung, împreună cu soția mea, la vârsta de 80 de ani, chiar 81 și jumătate, cu frica morții, cu neliniște, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoților, n-am reușit niciodată să mă las în voie, în brațele Domnului. N-am reușit să cred destul. Eu sunt, din păcate, că omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineață această rugaciune: „Doamne, fă-mă să cred în Tine”. Că toată lumea, nici eu nu știu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, că și Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfășoară o luptă cosmică enormă, între forțele tenebrelor și cele ale binelui. Spre victoria finală a forțelor binelui, cu siguranță, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem ființe care vor renaște? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărțirea de soția și fiica mea.

Si de mine însumi! Sper în continuitatea identității cu mine însumi, temporală și supratemporală, traversând timpul și în afara timpului.

Cu toate acestea, este greu să-ți imaginezi o lume fără Dumnezeu

Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri și a muri. Trăiești copil, crești și, foarte repede, începi să îmbătrânești. Cu toate acestea, este greu să-ți imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuși mai simplu să ți-o imaginezi cu Dumnezeu.

S-ar putea spune că medicina modernă și gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, așa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneții, a stricăciunii, a slăbiciunii etc. Să-i restituie omului integritatea în imortalitate, așa cum divinitatea n-a știut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.

În același timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineață, spuneam: slava lui Dumnezeu, care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toți copiii și vitele pe care I le-a luat lui Iov? În același timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există și Dumnezeu.