27 de membri ai organizaţiei criminale „Makena”, condamnaţi în Belgia

Imagine postare

739AB3AA-7B8C-2A95-F154-543A19FEF680Membri ai organizației criminale „Makena” au fost condamnați în Belgia. Astfel, 27 de persoane au fost condamnate în total la 93 de ani de închisoare şi la pedepse financiare în sumă de peste 135 de mii de euro.

Potrivit Procuraturii Generale, verdictul a fost pronunțat de Tribunalul oraşului Namur din Belgia, care a mai dispus distrugerea actelor false ridicate şi confiscarea obiectelor folosite de interlopi la comiterea infracţiunilor.

La pronunţarea sentinţei, doar trei dintre inculpaţi erau prezenţi în instanţă, ceilalţi fiind anunţaţi în căutare internaţională.

Conform procurorilor europeni, activitatea organizaţiei criminale pe teritoriul Belgiei era dirijată din Republica Moldova de liderul acesteia, Vladimir Moscalciuc, alias „Makena”, care, la momentul comiterii crimelor, îşi ispăşea pedeapsa în unul din penitenciarele R.Moldova şi care avea complici – rezidenţi în Belgia.

Misiunea acestora era de a organiza reuniuni ale „responsabililor de hoţi”, procurarea vehiculelor şi materialelor necesare pentru comiterea infracţiunilor, repartizarea rolurilor subalternilor, obținerea de acte şi plăcuţe de înmatriculare false, stocarea obiectelor sustrase, împărţirea pradei conform regulilor organizaţiei.

De asemenea, aceştia operau transferul de fonduri în Republica Moldova şi zilnic raportau telefonic capului grupării criminale despre acţiunile efectuate.

Potrivit Procuraturii Federale a Regatului Belgiei, în anul 2008, membrii organizaţiei criminale, conduse de V. Moscalciuc, au comis sistematic sustrageri din locuinţe, furturi şi trafic de automobile, precum şi traficau clandestin criminali.

O parte din obiectele furate era vândută unor subiecţi polonezi.

Unul dintre membrii organizaţiei criminale avea sub acoperire o agenţie de transport, cu sediul în Republica Moldova, poseda multiple microbuze, ajuta la intrarea conaţionalilor pe teritoriul Belgiei şi organiza transportarea bunurilor provenite din activitatea criminală.

Majoritatea membrilor organizaţiei erau cetăţeni ai Republicii Moldova, fiind racolaţi şi transportaţi în baza actelor false pentru a comite ilegalităţi pe teritoriul Regatului. Unii dintre inculpaţi aveau antecedente penale în Republica Moldova, alţii erau învinuiţi de comiterea crimelor deosebit de grave şi pe teritoriul Elveţiei şi Franţei, fiind subiecţi ai mandatelor de arestare europene.

Procuratura Generală a Republicii Moldova este în aşteptarea actelor din partea colegilor belgieni pentru a asigura executarea sentinţei în privinţa interlopilor.

În baza probelor aduse de Procuratura Generală a Republicii Moldova, în aprilie anul trecut, 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena” au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie, fiindu-le stabilite pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie.

Respectiva cauză penală a fost declanşată la începutul anului 2010, ca urmare a plângerilor unor deţinuţi, care reclamau că ar fi fost şantajaţi prin aplicarea violenţei şi ameninţarea cu moartea de către un grup de condamnaţi ai penitenciarului – membrii organizaţiei criminale „Makena”.

Procurorii au stabilit că, în anii 1999-2010, V. Moscalciuc, condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din republică, a creat organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care îşi desfăşura activitatea infracţională pe teritoriul Penitenciarului „Pruncul”.

Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rândurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Ultimii, fiind ameninţaţi cu moartea, erau impuşi să achite sume impunătoare de bani.

Sursa: jurnal.md