A fost constituit grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului privind anularea sistemului mixt; „Noi încă nu înţelegem cât este de gravă această modificare”
Astăzi a fost constituit grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului legislativ privind anularea sistemului electoral mixt. Din grupul de iniţiativă vor face parte peste 650 de persoane.
Tot astăzi, a fost creat Biroul executiv, care va fi format din trei persoane. Directorul de programe la Centrul de Politici şi Reforme, Ştefan Gligor, a fost ales în calitate de preşedinte al grupului de iniţiativă. Vicepreşedintele grupului va fi Stela Uţică, iar în calitate de sectar general a fost ales activistul civic Valeriu Paşa.
În aceste condiţii, grupul de iniţiativă va face demersurile necesare pentru colectarea de semnături care să permită desfăşurarea unui referendum naţional până la alegerile parlamentare din 2018, pentru anularea legii prin care s-au făcut modificările la Codul Electoral.
„Suntem peste 650 de persoane. Unica modalitatea pentru a anula sistemul mixt este referendumul. Poporul are dreptul să adopte legi. În vara acestui an, PD şi PSRM ne-au furat ultimul instrument, dreptul de a-i da afara dacă fură. PD are 2,8 procente de popularitate, este foarte puţin. Dacă ar fi sistemul proporţional, ei nu vor trece în Parlament, dar cu sistemul mixt ar trecere şi ne-ar ţine în dezmăţ încă patru ani. Noi încă nu înţelegem încă cât este de grav implementarea acestui sistem, ei ne fură dreptul de-a le da note”, a menţionat Ştefan Gligor.
„Faptul că suntem mulţi demonstrează că ţara are şanse de izbândă, a declarat activistul civic Valeriu Paşa.
„Noi cu siguranţă vom reuşi. Suntem mulţi, dar la referendum o să fim şi mai mulţi. Am fost învinuiţi că vrem să cheltuim banii poporului. Ei au şansa să anuleze votul pentru sistemul mixt şi aşa vor putea economisi banii. Aşa veţi putea debloca finanţările externe. Ei se ţin doar de minciuni. Au spus că fiecare raion va avea câte un deputat. Au fost create circumscripţiile şi am văzut că niciun raion nu are deputatul său. Prin minciună vor să ne aducă sistemul mixt, care are un singur scop: de a se menţine cu orice scop la putere. Este pentru prima dată când poporul recurge la organizarea referendumului legislativ. Sunt sigur că vom reuşi unica. Vreţi să aveţi 51 de plahotniuci, atunci dormiţi. Dacă nu, participaţi la referendum”, a menţionat analistul Victor Ciobanu.
„Am început un drum, care va fi cu multe reuşite. Susţin această iniţiativă şi vreau să vă spun că nu trebuie să fim indiferenţi. Să încercăm să strângem cât mai repede semnăturile”, a spus interpretul Pasha Parfeni.
Precizăm că, pe 21 noiembrie, mai multe organizaţii ale societăţii civile au propun iniţierea şi desfăşurarea la nivel naţional, până la alegerile parlamentare din 2018, a unui referendum pentru anularea legii prin care s-au făcut modificări la Codul Electoral şi s-a introdus sistemul mixt de vot.
Sursa:jurnal.md