Dacă o dată în an politicienilor li s-ar da voie să aleagă liber, câţi dintre ei s-ar regăsi a doua zi în aceeaşi formaţiune? Adesea o iau razna chiar partidele şi conducătorii acestora. În tinereţe făceam parte dintr-o mişcare foarte consecventă, blamată de putere. Orice s-ar fi întâmplat, era de bun-simţ să rămân în formaţiune, oricâte sirene străine mi-ar fi gâdilat auzul. Nimic nu putea să clintească apartenenţa dezinteresată şi onestă la o cauză. Să vă spun cât a durat? Exact! – până când m-au trădat chiar liderul şi partidul. In corpore!

Dar despre altceva voiam să zic. Având partide-beton, cu persoane devotate până la fanatism liderilor, dar care nu mai răspund aşteptărilor electoratului, putem miza doar pe o resetare din afară. Din afara partidelor, din afara parlamentului. Eu ziceam de o resetare nu numai exterioară, ci chiar externă. Speriaţi – pesemne – de această avertizare, politicienii noştri încearcă să mă convingă că ar exista nişte resorturi reformatoare interne.

Fenomenele pe care data trecută doar le numeam acum iau amploare. Continuă revolta tinerilor protestatari. Amăgiţii de jocurile valutare, adaugă în caseta lor şi alte revendicări. Platforma civică „DA” şi-a anunţat componenţa grupului de iniţiativă şi programul (merită citit, deocamdată e cel mai consistent şi mai limpede). Iar ex-premierul Leancă, însoţit de ex-vicepremierul Carpov, a părăsit PLDM şi a anunţat un enigmatic, deocamdată, proiect politic.

E salutar acest activism. Cuţitul răbdării masochiste a ajuns la osul conştiinţei acute. Bineînţeles, nu toate mişcările sunt ideal construite, de aici reproşurile. Un prieten presupunea că proiectul „DA” ar fi o contramişcare a lui Filat pentru contracararea „Proiectului Leancă”. Dar platforma e formată tocmai din cei nemulţumiţi de politica lui Filat, acesta devenind prima ţintă a criticii. Altceva însă e nostim aici: reieşea că toţi cei nemulţumiţi de deturnarea parcursului european trebuie să stea în poziţie de drepţi şi să aştepte „proiectul” noului Messia al politicii moldoveneşti. Şi nimeni să nu-i încurce.

Dar iată că un alt prieten sugerează (cu trimitere la acelaşi Filat) că proiectul Leancă l-ar avea ca arhitect pe Vlad Plahotniuc. Suspiciunea e confirmată de comportamentul cam ciudat al fostului premier, care îi învinuieşte de toate relele (inclusiv de deturnarea parcursului european) doar pe foştii camarazi de partid, nu şi pe cei din PD: Plahotniuc, Lupu, Diacov. Adevărat, Filat nu ar trebui să insiste pe presupuneri, de vreme ce chiar el l-a determinat pe Leancă să părăsească partidul.

Faima purtătorului de speranţă care nu a avut şanse din cauza trădării (cam aşa se întâmplase şi cu „legenda Sturza”) îl transforma pe carismaticul Iurie Leancă în „personaj pozitiv”. Numai că fostul premier nu atât a făcut, cât a întruchipat o speranţă. Ce ar fi de zis? Simplu: trebuie urmărite atent toate mişcările. Contestatarii guvernării sunt foarte diferiţi, chiar incompatibili. Nu trebuie să forţezi unirea tuturor sub acelaşi drapel politic. Trebuie să alegi dacă îţi convine o idee radical-comunistă, una egalitar-socialistă, una liberală sau conservatoare. Le poţi găsi în platformele celor care se coagulează acum în diverse mişcări de protest.

Iar dacă vrei să construieşti o mişcare proeuropeană, ca alternativă puterii, nu aştepta că toată lumea te va aplauda. Vor încerca să te compromită foştii prieteni şi viitorii adversari. Vei avea de luptat nu numai cu proasiaticii, ci şi cu proeuropenii care nu sunt de acord cu tine. S-ar putea întâmpla ca – exact aşa cum cineva te enervează prin simpla prezenţă – să fii şi tu necredibil şi indezirabil pentru altcineva.

Scâncelile şi lamentările zilnice sunt la fel de dizgraţioase ca şi servilismul funciar, ca şi atrofierea demnităţii. Lipsa alternativelor conduce la crearea de idoli. La înţepenirea în respect, la mumificarea „aleşilor” şi la împietrirea gândului. Alternativele ţin lumea trează şi activă.

De ce să te superi că şi aceste alternative… au alternativele lor?

Sursa: jc.md