„Unul din membrii Comisiei Electorale Centrale, la propria iniţiativă, a făcut o vizită la Consiliul Electoral de Circumscripții nr. 1, care a recepţionat actele Silviei Radu şi a verificat modul de completare a acestor liste. Dumnealui a observat 59 de liste de subscripţie care au completate de aceeaşi mână, având acelaşi scris. Acest fapt contravine modului de completare a listelor de subscripţie prevăzut de Codul electoral. În pofida faptului că această informaţie a fost semnalată în cadrul şedinţei CEC, membrului CEC nu i s-a permis să spună toată informaţia, şi a fost încălcat dreptul cetăţenilor de a fi informați cu privire la această informaţie”, a menţionat directorul de programe la Centrul de Politici și Reforme, Ștefan Gligor, în cadrul conferinţei de presă.
„Noi am înaintat o cerere în baza legii cu privire la informaţii către Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău, prin care am solicitat să ne fie oferit accesul la listele de subscripţie pentru a le examina. Chiar dacă este un subiect de urgenţă, pentru că ar fi vorba despre înregistrarea unui candidat independent care nu a întrunit condiţiile prevăzute de lege, am fost amânaţi de pe o zi pe alta, iar ieri a fost invocată protecţia datelor cu caracter personal şi nu cumva să încălcăm legea. Noi am spus ferm că suntem gata, în scris, să ne asumăm obligaţia să nu divulgăm datele cu caracter personal şi să respectăm legea, dar vrem să verificăm dacă au fost respectate condiţiile de înregistrare. Totuşi, membrii consiliului s-au eschivat de la oferirea informaţiilor, spunând că o să fie prezentat un răspuns oficial”, a adăugat Ştefan Gligor.
„Considerăm că un astfel de comportament al Consiliului Circumscripţii Chişinău dă dovadă că aceşti oameni au ce ascunde şi că există bănuieli cu adevărat temeinice că au fost comise încălcări la înregistrarea candidatului Silvia Radu”, a adăugat expertul.
„Întreg procesul electoral din Republica Moldova este fraudat. Am văzut comportamentul CEC-ului care era obligat, la o sesizare a unui membru, să reacţioneze şi să întreprindă măsuri de verificare. Noi am încercat să facem verificări, dra nu am putut obţine nimic. De aici, concluzia mea este că alegerile locale sunt deja fraudate până la proba contrarie. Acum, Consiliul Electoral de Circumscripții Chișinău şi CEC-ul trebuie să demonstreze că nu este aşa”, a afirmat expertul politic Victor Ciobanu.