Anul 1968. Biletele pentru filmele ce rulau la cinematografele Chişinăului erau vândute cu mult înainte de ziua lansării filmelor pe ecranele cinematografice. Astăzi ar fi de mirare, atunci însă nu, căci de televiziune prin cablu şi digitală nici nu se vorbea, iar internetul pentru „aborigenii sovietici” era ceva din domeniul fantasmografiei.

Când se anunţa premiera unui film autohton, mai precis, produs la Studioul „Moldova – film” , cei care deveneau posesorii biletelor se puteau socoti norocoşi. Printre cei norocoşi am devenit şi eu, având la mână un bilet la premiera filmului „Această clipă” în regia celebrului cineast Emil Loteanu, ce urma să aibă loc la cinematograful „Moscova” de pe timpuri. Iată că sosi şi ziua premierei. Sala arhiplină. Pe scenă urcă echipa de creaţie, în frunte cu faimosul Emil Loteanu. Ca un arbitru al unei echipe de fotbal, Domnia Sa îşi prezintă „jucătorii”. O parte din actori erau deja cunoscuţi publicului, nu spunea nimic numele eroinei principale a filmului, Maria Sagaidac, o frumuseţe de Doamnă, de statură mijlocie, subţirică la corp, cu părul negru şi tuns scurt, care a interpretat rolul central Amparo. Ne mândream cu toţii din sală de apariţia unei noi stele de cinema, dar cel mai mult se bucurau colegii dumneaei de la matematică, inundând-o cu buchete de flori şi complimente care mai de care, comparând-o chiar cu Veronica Micle. În scurt timp, numele Mariei Sagaidac a devenit cunoscut nu numai în Moldovioara noastră şi fosta Uniune Sovietică, dar şi departe de hotarele ei, căci filmul „Această clipă” rula cu succes pe cele mai mari ecrane din lume , culegând şi laurii binemeritaţi. Şi regizorii nu întârziau cu propunerile ca Maria Sagaidac să interpreteze cutare sau cutare rol din filmele lor. Nu rămâneau în urmă nici regizorii celor mai vestite studiouri din URSS: Mosfilm şi Maxim Groki de la Moscova, bunăoară. Viorica Vrabie din filmul „Singur în fața dragostei”, Ana din „Ofițerul din rezervă”, Giannina din „Pămînt”. „Post – restant”, Catinca din „Toate probele sunt contra lui”, mama lui Nicuşor din „Nicușor din tribul TV”, Plart, scenografa lui Mark Twain din „Mark Twain e contra”, Ilinca din „O întîmplare la festival”, Oxana Victorovna din „Și va veni o zi” şi multe alte roluri jucate cu brio de Maria Sagaidac în filmele: „Lăutarii”, „Întuneric în Chiliei”, „Luceafărul”, „Miorița”, „Cum să devii celebru?”, „Bătăi în ușă”, „Vîrsta de argint”, etc., sunt cu adevărat perle care au intrat în fondul de aur al cinematografiei moldave şi celei mondiale.

A devenit şi mai popular şi numele soţului Mariei Sagaidac, eminentul doctor, pedagog şi savant Eugen Popuşoi, care mi-a fost nu numai profesor la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (astăzi USMF „Nicolae Testemiţeanu” – I.C.), dar şi un bun prieten, îndrumător pe tot parcursul vieţii cât ne-a fost dat să fim alături. Uşa familiei Sagaidac-Popuşoi era deschisă pentru toţi doritorii de-ai vizita, ba fiind şi invitaţi cu amabilitate la masă, la o vorbă de suflet.

Pe lângă grijile familiale Maria Sagaidac trebuia să participe la seminare, conferinţe şi congrese de profil, să scrie multiple articole ştiinţifice, lucrări metodice şi să interpreteze un şir de roluri în filme, ca mai apoi să fie prezentă la premiera lor, invitată la diverse festivaluri de cinema. Astăzi când aud pe cineva că se plânge de lipsă de timp, îmi vine greu să-l cred, căci timpul este ceva relativ în spaţiul nostru. Totul depinde cum ţi-l foloseşti.

Pe Maria Sagaidac n-am auzit-o niciodată plângându-se de timp, de greutăţi sau că nu a fost apreciată la justa sa valoare. Nici nu m-am gândit că este sau nu este membru al Uniunii Cineaştilor, că are sau nu are vreo distincţie guvernamentală. Şi nici nu-i de mirare că datorită modestiei sale a fost primită în UC abia după ce devenise cunoscută în lumea cinematografică mondială, iar titlul de „Maestru al Artei” şi mai târziu, în anul 1997(!).

Am văzut-o suferindă şi întristată pe Maria doar lângă patul spitalicesc de la Urgenţă, când iubitul său soţ, Eugen, se zbătea între viaţă şi moarte. Tot întristată şi îndoliată am văzut-o cu toţii când a plecat la Domnul distinsul Eugen Popuşoi, căruia i-a fost dat să trateze sute şi sute de bolnavi în calitate de medic-clinician şi să educe sute şi mii de discipoli, care astăzi o bună parte din ei reprezintă şi conducerea în medicină şi ştiinţa medicală. Cu timpul am descoperit şi alte calităţi omeneşti ale Mariei Sagaidac; de femeie puternică, dârză şi de neînfricat.

Deşi nu mai este invitată pe platoul de filmare, Maria Sagaidac îşi face cu cinste meseria de pedagog, de profesoară de matematică, fiind adorata studenţilor şi colegilor de la Facultatea de Matematică şi Informatică de la Alma Mater-Universitatea de Stat din R. Moldova.

Cred că mai mult din incomoditate o bună parte din foştii prieteni ai familiei Mariei Sagaidac-Eugen Popuşoi de mult n-au păşit pragul casei ei. Să nu ne uităm oamenii care ne-au făcut cinste şi ne-au scos ţara din anonimat! Suntem alături de tine, dragă Maria Sagaidac!

Pentru glasul.md, Ion CUZUIOC