Achimaş-Cadariu vorbeşte despre presiuni ale unor „grupuri de interese”. Replica premierului
Ministrul demisionar al sănătăţii invoca, azi, felul diferit în care el şi premierul văd criza dezinfectanţilor. În această seară, la un post de televiziune, Patriciu Achimaş-Cadariu a dat de înţeles că în minister sunt presiuni ale unor grupuri de interese. Nu a spus însă şi despre cine ar fi vorba.
Întrebat care a fost motivul pentru care a plecat din Guvern, Patriciu Achimaş-Cadariu a răspuns: „Faptul că nu îmi asum decât lucruri care au bază științifică și stau pe lege. (…) Trebuie gândit foarte bine ce facem nu doar pentru a răspunde unor opțiuni ale unor grupuri care doresc musai să demonstreze că au dreptate”.
Patriciu Achimaș-Cadariu a menționat că se referă la sistem în general și la reprezentativitate.
„Aici avem, pe de o parte, o masă de pacienți și avem o masă de profesioniști în sănătate care sigur că pot și ei să dezamăgească, pot să greșească, dar ei sunt singurii care reprezintă sistemul și pentru care nu avem decât vorbe de ocară, de ponegrire și de a scădea în continuare încrederea în ei. Oare cui folosește aceste lucru?”, adăugat el.
El consideră că sarcina ministrului Sănătății este aceea de a face politici de sănătate și control, dar „nu de dragul de a face niște documente sau de a da niște amenzi”.
„Scopul este binele pacienților în primul rând. Există două abordări în acest sens: este varianta în care ne uităm câte like-uri pierdem pe Facebook, dăm câteva petarde de presă pentru a rezolva problema, cum se întâmplă de 20 de ani, sau varianta în care te documentezi, construiești un program pas cu pas, așa cum am făcut-o inclusiv cu programul de infecții nosocomiale chiar din decembrie. Treptat se rezolvă problema. O lege bună, se știe peste tot în lume, se schimbă în doi ani, un sistem se schimbă în două mandate –- 8-10 ani. (…) Lucrurile acestea nu se construiesc bătând din palme, adunând o comisie… Eu mă refeream la oameni care fac parte din astfel de comisii care nu au soluții, dar care vor să dărâme tot”, a mai declarat fostul ministru, citat de Agerpres.
El a precizat că această declarație a sa are legătură cu comisia organizată la Guvern pentru a rezolva problema dezinfectanților din spitale.
„Comisia care a fost astăzi organizată pentru a rezolva această problemă. (…) Atât vreme cât sunt acolo persoane cu care nu rezonez…. Nu am participat la comisie fiindcă am participat împreună cu premierul la o discuție. (…) Ministerul Sănătății nu poate ajuta la imagine pe nimeni. Lucrurile nu se pot face peste noapte. (…) O analiză care este făcută într-un laborator neautorizat nu stă în picioare în justiție”, a spus Achimaș-Cadariu.
Întrebat unde „nu vorbea aceeași limbă” cu premierul, Achimaș-Cadariu a menționat: „În această variantă intempestivă de a face lucrurile, de a nu calcula un buget. Când pornești o astfel de investigație, ai nevoie de un buget, un buget care este foarte mare. Știți cât ar costa în străinătate aceste analize de concentrație, un minim de analize? Între 700.000 și un milion de euro. În România, peste un milion de lei. Acțiuni intempestive de a folosi laboratoare neautorizate din țară nu mi se par corespunzătoare. (…) Atâta vreme cât ne aruncăm să facem analize din nou într-un laborator care nu este acreditat… Această organizare care s-a făcut în acest weekend la Guvern… Eu eram la Cluj. Am fost chemat, dar nu am reușit să ajung la timp”.
„Aştept în continuare să spună public lucrurile”, a replicat premierul
Reporter: Ministrul Sănătăţii, deja fostul ministru, a făcut o serie de declaraţii în această seară, acuzând din nou o serie de grupuri de interese în cadrul ministerului şi nu numai. Dumneavoastră aţi fost informat cu ceva în legătură cu acest lucru?”
Dacian Cioloş: „Nu ştiu, aştept dacă are ceva… mie nu mi-a spus niciodată până acum nimic, dacă are ceva elemente la fel cum am mai făcut şi alţi miniştri sau foşti miniştri după ce au plecat că sunt grupuri de interese. Eu aştept în continuare să spună public lucrurile, eu întotdeauna ce am avut de spus am spus-o public şi o spun public.
Dacă dl Achimaş atâta a înţeles din colaborarea care am avut în aceste cinci luni e problema dânsului. El mi-a spus dimineaţă, când am avut o discuţie, că reformele astea pe care vrem să le facem să nu cumva să nu împingă lucrurile cumva spre privatizarea sistemului de sănătate că asta s-ar urmări.
Nu am niciun obiectiv de a privatiza sistemul de sănătate, asta e ideea care e la baza reformei, eu aş fi aşteptat şi de la dânsul să vină cu idei de reformă care să ţină cont nu doar de viziunea pe care o are dânsul şi are o viziune legată de sistemul de sănătate, ci şi legat de realităţile cu care ne confruntăm de la o săptămână la alta”.
Momentele bizare ale mandatului lui Achimaş-Cadariu
Săptămâna trecută, la „Jurnalul de seară”, ministrul demisionar vedea un complot împotriva sa. O campanie care îl vizează direct. Spunea că probleme până la el trecute cu vederea devin adevărate crize doar de când este el ministru al Sănătăţii. Au fost două mari crize care i-au marcat mandatul.
Patriciu Achimaş Cadariu, la „Jurnalul de seară” din 4 mai: „Şiu ce campanie e pregătită împotriva mea şi ce va continua în zilele următoare. Mă întreb pe cine am putut supăra atât de rău, atâta vreme cât am făcut două lucruri: am respectat legea şi m-am concentrat pe programul sectorial de guvernare”.
Două mari crize au dominat scurtul mandat la sănătate al lui Patriciu Anchimaş Cadariu. Prima: criza bebeluşilor infectaţi cu bacteria E.Coli. Au trecut mai mult de patru luni de la depistarea primului caz. Şi acum mai sunt întrebări fără răspuns. S-au făcut teste şi controale, dar nici acum nu se ştie cuza îmbolnăvirilor.
Dar scandalul care a dus la dezodământul de azi a fost cel al dezinfectanţilor diluaţi. Într-o problemă uriaşă care pare să aibă o dimensiune naţională, ministrul demisionar a oferit o succesiune de declaraţii şi acţiuni neconvingătoare. Cel puţin!
Sursa:digi24.ro