Activişti civici, avocaţi şi jurnalişti din RM denunţă intensificarea cazurilor de intimidare: „Guvernarea încearcă să sugrume orice oază de libertate de exprimare”
Guvernanţii încercă să sugrume orice oază de libertate de exprimare care există în Republica Moldova, iar în acest sens sunt întreprinse tot mai multe acţiuni de intimidare şi hărţuire a persoanelor care încercă se să opună abuzurilor guvernării. Declaraţiile au fost făcute de un grup de avocaţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti care au organizat o conferinţă de presă în contextul intensificării acţiunilor de intimidare a cetăţenilor.
Potrivit celor prezenţi la conferinţă, cazurile de persecuţie demonstrează că ceea ce face societatea civilă „ameninţă supravieţuirea regimului hibrid de la Chişinău”, iar măsurile de persecuţie executate asupra activiştilor civici s-ar fi intensificat din momentul în care presiunile mişcării protestatare au dat rezultate.
Avocaţii Veaceslav Ţurcan şi Maxim Belinschi au denunţat mai multe cazuri de intimidare la adresa avocaţilor din Republica Moldova.
„Împreună cu colegul meu Maxim Belinschi suntem urmăriţi penal vădit ilegal. Avocaţii din Republica Moldova sunt reduşi la tăcere, le este băgat un pumn în gât pentru a tăcea”, a menţionat apărătorul Veaceslav Ţurcan.
Jurnalistul Vasile Năstase a menţionat că prin aceste acţiuni de intimidare statul luptă cu persoanele incomode. „Acest stat luptă împotriva jurnaliştilor, împotriva avocaţilor incomozi, şi face tot posibilul pentru a promova un soi de societatea de civilă de carton. Noi nu avem stat de victime, noi nu ne victimizăm. Noi vrem să apărăm democraţia, vrem să apărăm valorile democratice şi pentru a apăra presa, breasla de avocaţi, pentru a apăra societatea civilă”, a afirmat Vasile Năstase.
Activistul civic Andrei Donică a menţionat că activiştii civici care luptă pentru anumite cauze sociale, care nu convin autorităţilor, sunt hărţuiţi şi se aleg cu diverse dosare penale. Mai mult, activistul civic spune că în ultimul timp sunt intensificate şi intimidările financiare, adăugând că a fost şi concediat de la serviciu în urma protestelor.
Activistul civic Nicolae Josan a declarat că s-a pomenit cu un dosar penal după o declaraţie în cadrul unei conferinţă de presă. În context, Nicolae Josan a venit cu un apel către guvernanţi, îndemnându-i să înceteze intimidarea cetăţenilor: „Încetaţi să ne intimidaţi cu dosare penale. Nu o să mai meargă, nu o să puteţi deschide dosare penale pentru mii de oameni”, a declarat Josan.
În această situaţie, a fost lansată o declaraţie care urmează să fie transmisă către toate ambasadele acreditate la Chişinău, Consiliului Europei şi Parlamentului European.
„În ultimii ani, guvernarea oligarhică încearcă din răsputeri să sugrume orice oază de libertate de exprimare, îndeosebi în rândul oamenilor cu pondere în societate, construind o societate civilă paralelă de carton. RM degradează într-o dictatură veritabilă. Puţina presă liberă, care îndrăzneşte să critice guvernarea, este intimidată cu dosare penale fabricate, ameninţări, şantaj. Mai mult, în încercarea de a promova un soi de neputinţă, regimul cleptocratic de la Chişinău inversează, în mod ipocrit, rolurile agresorilor şi victimelor, acuzând partea vătămată de ceea ce a făcut agresorul”, susţin semnatarii.
„Nedreptatea continuă şi în sfera justiţiei sau, mai bine zis, în domeniul injustiţiei din Republica Moldova. Juriştii care îndrăznesc să se implice în dosare în care sunt vizaţi oameni din anturajul lui Plahotniuc îşi riscă libertatea, cariera şi familia. Nu este o noutate că persoanele care activează în domeniul justiţiei sunt constrânse să adopte decizii părtinitoare sau ilegale. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu antreprenorii care nu îngenunchează în faţa presiunilor din partea puterii actuale”, se mai arată în declaraţie.
Sursa:jurnal.md