Zilele acestea a trebuit și am ascultat muzică clasică…

“Sonata lunii”, “Simfonia a noua”, Vivaldi, Brahms, Rahmaninov, Haydn…

Această muzică divină e un refugiu, nu o încîntare.

Sinistru, bat ceasurile amezii…

!Chopin dă mîna cu abisul, pianul său strivește, iluzoriu,  în nervii strînși ai verii, clipele deșertăciunii din palmele Mîntuitorului…

!Sună, în lacrimi, telefonul…

Aud, de dincolo, ca o sentință, că s-a oprit inima blîndului, tandrului, mărinimosului nostru coleg și prieten Ion Proca…

Dumnezeu l-a luat lîngă El pe omul de care are stringentă nevoie, acolo, în ceruri…

Altfel nu se explică această pierdere din care durerea își face cuib pe o rană deschisă…

Îndoliate, sufletele noastre…

Glasul coboară în bernă și ascultă, smerit, litaniile despărțirii…

!Adio, om drag al Cuvîntului…

Vasile NĂSTASE