Alexandru Maftei, meşterul care îi încalţă pe bogaţii lumii

Imagine postare


Maftei
Există printre noi oameni care fac minuni. Există români care cred în România şi care ar face orice ca numele ţării noastre să fie dus pe cele mai înalte culmi, dar sunt din ce în ce mai puţini aceşti oameni. Mulţi şi-au pierdut optimismul şi speranţa că România mai poate fi în prima linie.

Campania „Români, buni europeni”, iniţiată de Antena 3, îi aduce în prim-plan, acolo unde le este locul. Nu numai la noi în ţară, ci şi peste hotare, pentru că ei sunt purtătorii de steag ai României.

Timp de o lună veţi vedea români aproape neştiuţi, care fac din ţara noastră o altfel de ţară, o Românie aşa cum ne-o dorim cu toţii. Personajele pe care le veţi urmări pot fi acei oameni care schimbă imaginea României în lume.

Unii dintre cei mai scumpi şi mai luxoşi pantofi din lume se fac într-un atelier modest, ascuns de ochii lumii, cu unelte rudimentare şi metode vechi de sute de ani. Totul, sub atenta supraveghere a românului  Alexandru Maftei.

Lucrează manual fiecare pereche de pantofi, din materiale din cele mai diverse. De la piele de piton şi struţ, până la aligator, cal, sau zebră, toate au fost transformate în mici bijuterii, în atelierul românului. Cei mai spectaculoşi sunt pantofii din pisică de mare, care sclipesc ca mii de diamante – aşa a vrut clientul.

Şi-a început cariera la Girov, în judeţul Neamţ, alături de unchii săi.  „Am angajat un profesor, puteam să fac închisoare. A fost un mare risc. Am zis că dacă şi copiii mei trebuie să trăiască această frică, nu are niciun sens. Şi de asta am plecat. M-am acomodat aici, la alte reguli, dar tot român am rămas” spune Alexandru Maftei.

„Trăiesc la Viena, dar cu inima şi sufletul în România” afirmă meşterul Alexandru Maftei. Şi..cu afacerea, se poate spune, deoarece o mare parte din pantofii marca „Maftei” sunt făcuţi la Piatra Neamţ

Sursa: antena 3.ro