Alexandru Slusari: „Acum este ultima şansă când societatea împreună cu partenerii de dezvoltare pot stopa dictatura prin metode civilizate”
Moldova practic s-a transformat într-un stat poliţienesc, unde drepturile oamenilor rămân doar pe hârtie, a spus vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari.
„Aplicarea forţei împotriva protestatarilor paşnici fără nicio justificare. Împroşcarea cu gaze lacrimogene în femei, care după asta au avut nevoie de intervenţia medicilor. Sechestrarea sistemelor de sonorizare ale companiilor cu care au încercat să colaboreze organizatorii protestului din 17 septembrie. Intimidarea lui Sergiu Cebotari, care era responsabil pentru aspectele tehnice ale mitingului. Toată săptămâna trecută el a fost urmărit, iar vineri dimineaţă a fost vizitat de patru poliţişti, care l-au ameninţat direct”, a declarat vicepreşedintele Platformei DA.
„ Reţinerea unui veteran de război, care totuşi a îndrăznit să ofere mişcării protestatare boxe şi microfoane. Totodată, propaganda plaho-dodonistă manipulează cu ştirea falsă precum că autobuzul acestui domn a întrat cu forţa în mulţime. De câte cazuri noi mai avem nevoie pentru conştientizarea faptului că Moldova practic s-a transformat într-un stat poliţienesc, unde drepturile oamenilor rămân doar pe hârtie?”, a notat Alexandru Slusari.
În context, vicepreşedintele Platformei DA spune că aceste fărădelegi trebuie stopate imediat.
„Probabil, acum avem ultima şansă când societatea împreună cu partenerii de dezvoltare pot stopa dictatura prin metode civilizate. Dacă o ratăm, atunci ţara se va prăbuşi definitiv în dictatură cu conservarea sărăciei şi corupţiei imense, iar întoarcerea în albia normalităţii nu va fi posibilă fără vărsare de sânge”, a conchis Slusari.
Sursa:jurnal.md