Alexandru Slusari: „Dacă activele lui Shor sunt sechestrate, nu ar trebui PG şi CNA să verifice din ce surse a finanţat inculpatul concertul de Revelion din Orhei?”
Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, spune că organizarea concertului de Revelion de la Orhei a costat câteva zeci de mii de euro, bani care ar fi fost donaţi de către primarul oraşul Ilan Shor, care, potrivit lui Slusari, ar avea conturile îngheţate.
„În noaptea de Revelion la Orhei a fost organizat un concert grandios cu participarea vedetelor naţionale şi internaţionale, care cu certitudine a costat câteva zeci de mii de euro. La întrebarea unei jurnaliste privind sursa de finanţare a acestui concert, un funcţionar din primăria Orhei, după mai multe ezitări, totuşi a divulgat informaţia că evenimentul este un cadou de la Shor”, scrie vicepreşedintele PPDA pe pagina sa de Facebook.
„În acest context eu am două întrebări naive către organele noastre de drept, „reformate” pe banii americanilor şi europenilor, care asigură cu mare diligenţă „stabilitate„ de marca Plahotniuc.
1. Oare nu ar trebui să fie sechestrate toate activele lui Shor, care este figurantul principal al rapoartelor Kroll şi al mai multor dosare privind jaful bancar ?
2. Dacă activele acestei persoane obscure sunt sechestrate, nu ar trebui Procuratura şi CNA să autosesizeze după afirmaţia funcţionarului din primăria Orhei şi să verifice din care surse inculpatul Shor a finanţat concertul de Revelion, precum şi de unde gaşca lui cu statut de partid politic are bani pentru a corupe electoratul în continuare prin aşa-zise magazine sociale?” mai scrie Alexandru Slusari.
Precizăm că primarul de Orhei este învinuit că, în 2014, a obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei de la BEM, sumă confirmată şi de memorandumul Kroll. Acesta i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore.
Procurorii mai spun că au obţinut probe care demonstrează că Ilan Shor a tăinuit faptul că mijloacele financiare au fost sustrase de la Banca de Economii.
Ilan Shor riscă până la 15 ani de închisoare.
Sursa:jurnal.md