Alexandru Slusari: Dacă nu ne OPUNEM, ne așteaptă în foarte scurt timp transformarea plenară a RM în țara PlaȘorDonia
Dacă nu ne OPUNEM, ne așteaptă în foarte scurt timp transformarea plenară a Moldovei în țara PlaȘorDonia. Ar fi o țară extrem de săracă, coruptă, nedemocratică, absolut lipsită de justiția independentă și cu mult absurd.
Este opinia vicepreședintelui Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari.
„Un pahan-coordonator ar pune în mod sistemic pe bandă rulantă multiple scheme de furt din buzunarele propriilor cetățeni și de atragere a mijloacelor financiare murdare din toate subsolurile criminale ale lumii. Toți hoții, periodic, vor fi amnistiați, iar banii criminali vor fi legalizați. Iar opoziția (dacă ar mai exista) ar fi învinuită precum că anume ea a furat și din cauza ei poporul trăiește în mizerie”, a menționat Alexandru Slusari.
Totodată, toate operațiunile murdare ale regimului vor fi implementate „prin șoricei docili, care vor rămâne cu niște comisioane și dosare penale”, a adăugat vicepreședintele Platformei DA.
„Aruncând câteva fărâmături din banii furați păturilor social vulnerabile, uneltele regimului vor ajuta puterii în procesul spălării de creieri ale populației și împreună cu organele coercitive ale statului mafiot vor asigura intemidarea celor nemulțumiți. Cu cât mai săracă va fi majoritatea oamenilor, cu atât mai ușor pentru guvernare. Dar pentru sustenabilitatea acestui stat-monstru în raport cu cealalta lume civilizată e nevoie de un paravan geopolitic cu un lider-bufon. Acesta de trei ore pe lună trebuie să plece la Moscova și să strigă în gura mare că țara este furată nu de hoți și escrochi, ci de eurounioniști. Și că soluția ar fi nu lupta cu mafia, ci rezilierea Acordului de Asociere cu UE și federalizarea Moldovei”, continuă Alexandru Slusari.
În opinia sa, mai există o singură șansă pentru a salva țara.
„Cât mai rezistă un asemenea regim ? Greu de spus ! Până când vor rămân oameni suficienți în țara pentru menținerea nivelului minimal de supravețuire a sistemului. Însă, nu știu dacă după plecarea bandiților de la guvernare, de exemplu, peste 3-4 ani, ar fi posibil să revenim la normalitatea demografică și morală. Mai avem șansa să oprim căderea Patriei noastre în hău ! Am vorbit azi cu multă lume bună din Diaspora. Oamenii vor să întoarcă și sunt capabili să-și construiască o țară de vis. E nevoie să fim FOARTE MULȚI pe data de 26 august! Să cerem deconectarea serverului criminal sub numele Plahotniuc din priza Republica Moldova”, a încheiar vicepreședintele Platformei DA.
Sursa:jurnal.md