Alexandru Slusari, despre declaraţia oficialilor europeni în care condamnă iniţiativa PD privind uninominalul: „Este rezultatul acţiunilor opoziţiei antioligarhice pe plan extern”

Imagine implicită

slusari alexandruDeclaraţia oficialilor europeni în care este condamnată iniţiativa Partidului Democrat privind introducerea votului uninominal este rezultatul acţiunilor opoziţiei antioligarhice pe plan extern, afirmă vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Demult am aşteptat un astfel de mesaj. Este răspunsul ipocritului Dodon, care stă la cheremul lui Plahotniuc şi afirmă în permanenţă precum că întrebarea cu votarea uninominalului este deja hotărâtă şi europenii acceptă schimbarea sistemului electoral”, a menţionat Alexandru Slusari.

Potrivit vicepreşedintelui Platformei DA, cea mai puternică frază din declaraţia oficialilor europen este: „Partidul Democrat (membru al Socialiştilor Europeni), care se numeşte pro-european, în realitate nu este nici pro-Europa, nici pro-Moldova”.

În acest context, Alexandru Slusari a făcut un apel către cetăţeni de a-şi uni eforturile împotriva actualei guvernări.

„Dar eforturile partidelor antioligarhice pe plan extern ar trebui să fie colaborate cu eforturile societăţii pe intern. Noi suntem stăpâni la noi în ţară! Cetăţenii Moldovei, avem nevoie de un protest masiv împotriva dictaturii, hoţiei, corupţiei şi săraciei!”, a conchis Alexandru Slusari.

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans Van Baalen, au lansat ieri o declaraţie comună în legătură cu propunerea Partidului Democrat privind schimbarea sistemului electoral al Republicii Moldova.

Oficialii au menţionat că iniţiativa PD nu reprezintă dorinţa cetăţenilor RM, dar interesul celor care vor să se menţină la putere cu orice preţ. Iar în cazul în care această schimbare va fi implementată, PPE şi ALDE vor cere suspendarea finanţării europene pentru Republica Moldova.

Sursa:jurnal.md