Alexandru Slusari: „În culise se pregăteşte numirea procurorului general de către Timofti; Dacă Dodon nu va reacţiona la un asemenea posibil scenariu, înseamnă că e în complot cu Plahotniuc”

Imagine implicită

tanase-plahotniucOligarhul Vladimir Plahotniuc depune acum eforturi considerabile pentru a-şi asigura şi mai departe controlul deplin asupra Procuraturii Generale, afirmă vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Rog toţi cetăţenii să fie vigilenţi în legătură cu numirea procurorului general. Este una dintre funcţiile-cheie în ţară. Procuratura capturată de 7 ani de Plahotniuc a jucat un rol crucial în capturarea definitivă a statului. Acum el face tot posibilul ca să-şi asigure controlul asupra acestei instituţii în următorii 7 ani”, afirmă vicepreşedintele PPDA.

Pentru înfăptuirea acestui plan, se depun eforturi maxime ca să se distragă atenţia cetăţenilor de la această numire strategică. „Încearcă să ne scufunde anticipat în atmosferă de sărbătoare. Se deschide oficiu NATO în Moldova. Se duce lupta „sfântă” pentru tancul de la Corneşti. Pe 1 decembrie se va desfăşura marşul unioniştilor la care, evident, vor reacţiona neîntârziat socialiştii. Poate chiar vor organiza propriul marş. Iar între timp, în linişte, opinia publică este pregătită pentru aceea ca pe 7 decembrie cel mai bun preşedinte oligarhic, Timofti, concomitent cu evacuarea lucrurilor din Preşedinţie, să semneze desemnarea procurorului general care îi convine lui Plahotniuc”, susţine Slusari.

„Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci în următorii 7 ani adevăraţii unionişti şi statalişti, prieteni ai Europei şi prieteni ai Rusiei, cel mai probabil se vor certa în închisoare sau în emigrare. Societatea trebuie să fie pregătită de protest. Totodată, aşteptăm o reacţie publică la un asemenea scenariu din partea lui Dodon. Lipsa unei reacţii o voi califica drept complot cu Plahotniuc”, a conchis Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md