Alexandru Slusari: „În loc să oprească genocidul social şi să rezolve problemele cetăţenilor, guvernarea promovează modificarea sistemului electoral”
În loc să rezolve problemele cetăţenilor, guvernarea se preocupă de propriile interese şi promovează modificarea sistemului electoral pentru a putea salva puterea stăpânului, a declarat vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, care a enunţat mai multe argumente de ce guvernarea Republicii Moldova este antipopulară.
„De multe ori sunt întrebat de ce numim acest regim antipopular. Voi încerca să explic acest lucru pentru toţi. Cei de la conducere au fost în fruntea ţării şi atunci când au fost furate zecile de miliarde din bănci şi din rezerva naţională. După care, ei au pus pe umerii noştri datoria pentru sumele furate. Tot ei, au majorat vârsta de pensionare, au mărit de câteva ori tarifele pentru serviciile medicale, iar în toamnă şi persoanele care deţin poliţă nu vor putea beneficia de servicii medicale gratuite”, a scris Alexadru Slusari pe pagina sa de Facebook.
În acest context, vicepreşedintele Platformei DA a menţionat că „din 16 martie vor tripla amenzile pentru încălcările administrative. Promisiunea privind reforma ministerelor, făcută în septembrie anul trecut, aşa şi nu a mai început. Despre corupţia din ţară, justiţia de buzunar şi represiunile politice se ştie de mult şi în afara ţării. În loc să fie oprit genocidul social şi să fie rezolvate probleme menţionate mai sus, guvernarea iniţiază modificarea sistemului electoral”.
„Partidul, membru al Internaţionalei Socialiste, a început să arunce într-o ţară săracă milioane de euro pentru reclame TV, bannere şi analiştii pentru a promova tranziţia către districte majoritare, care pot salva puterea şi libertatea stăpânului. În aceste condiţii, puteţi să îmi spuneţi ce legătură este între regim şi popor, în afară de faptul că o grupare criminală s-a îmbogăţit şi continuă să se îmbogăţească din contul sărăciei şi cetăţenilor din afara ţării?”, a adăugat Alexandru Slusari.
Precizăm că oligarhul Vladimir Plahotniuc, lider al PD, a anunţat oficial că partidul său pledează pentru modificarea sistemului electoral şi că, săptămâna aceasta, deputaţii PD vor depune un proiect de lege în Parlament. Intenţia PD de a modifica sistemul electoral este combătută de experţi, care spun că reformarea legislaţiei electorale la iniţiativa PD, un partid cu un rating de 2.7% şi cu lideri implicaţi în cele mai mari scandaluri de corupţie, spălări de bani, dar şi în coordonarea furtului rezervelor valutare ale statului, va avea consecinţe devastatoare pentru Republica Moldova prin menţinerea sistemului oligarhic la putere.
Liderii opoziţiei antioligarhice au calificat intenţia PD de a modifica Codul Electoral şi a introduce votul uninominal drept un „colac de salvare” pentru oligarhul Plahotniuc, care vrea să evite moartea politică şi să scape de responsabilitatea juridică pentru faptele comise.
Mai mult, societatea civilă a anunţat că va boicota discuţiile cu privire la modificarea sistemului electoral în vederea introducerii votului uninominal.
Şi diaspora critică sistemul electoral uninominal, promovat de oligarhul Vladimir Plahotniuc şi partidul acestuia, calificându-l drept o „gogoaşă vândută de PD, prin care oligarhul Plahotniuc încearcă să diminueze criticile diasporei.
Surrsa:jurnal.md