Alexandru Slusari: „Regulile de joc au fost schimbate contrar prevederilor Comisiei de la Veneția”

Imagine implicită

Dialog cu unul din liderii PPDA despre schimbarea datei alegerilor și reforma fiscală.

Decizia majorității deputaților care a stabilit ca următoarele alegeri Parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 i-a nemulțumit pe politicienii din opoziție.

Ei sunt de părere că data viitorului scrutin este una prea târzie. Unul din fruntașii Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandr Slusari, crede că democrații vor să tragă de timp pentru a recâștiga simpatia alegătorilor.

Interviu cu unul din fruntașii PPDA, Alexandru Slusari
 Europa Liberă: Ce părere aveți Dvs. despre această dată care a fost fixată de către majoritatea parlamentară referitor la ziua când cetățenii vor fi chemați la urne, 24 februarie? V-a surprins?

Alexandru Slusari: „Există o explicație de ce data a fost stabilită așa de târziu, aproape la maximum cât ei au putut să facă acest lucru. În primul rând, ei au nevoie să lupte cu acest val de sprijin pe care îl are opoziția reală pro-europeană. După invalidarea alegerilor, nemulțumirea oamenilor este mare și această nemulțumire se transformă într-o simpatie tot mai mare față de Andrei Năstase, Maia Sandu, Platforma DA, PAS și e nevoie de timp pentru a contracara acest val. Doi la mână: rezultatele reformei fiscale. Nu degeaba acestea intră în vigoare de la 1 octombrie, dar nu de la 1 ianuarie, cum în mod normal orice lege fiscală ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au pus pentru 1 octombrie, astfel încât în câteva luni, după logica lor, oamenii să simtă această relaxare fiscală. Și asta, din punctul lor de vedere, cumva ar ridica șansele guvernării. Și trei la mână: sărbătorile care, din punctul lor de vedere, sunt benefice pentru guvernarea care poate să facă niște show-uri și concerte, începând de la 24 decembrie până la 15 ianuarie și, totodată, pune în dificultate opoziția să colecteze semnăturile pentru candidații în circumscripțiile uninominale, în situația în care marea majoritate a populației se află în verva de sărbători. Iată toate aceste circumstanțe cumulativ au determinat guvernarea să pună data alegerilor pentru 24 februarie.”

Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Europa Liberă: Dar în aceste șase luni ar putea să scadă din intensitatea protestelor, spiritul protestatar ar putea fi înăbușit?

Alexandru Slusari: „Asta este miza lor. Miza noastră acum nici nu sunt alegerile. Noi suntem concentrați pe 26 august, deoarece înțelegem foarte bine că alegerile care vor fi desfășurate după regulile lui Plahotniuc au să fie o misiune foarte dificilă pentru opoziția antioligarhică. Iată de ce important este acum pentru 26 august să mobilizăm la maximum populația, la maximum cetățenii pentru a da o lovitură de grație acestui regim și să facem tot posibilul ca regulile de joc să fie schimbate, iar Plahotniuc să plece din țară.”

Europa Liberă: Când ziceți Dvs. că așteptați ca regulile de joc să fie schimbate, regulile de joc în timpul jocului nu se mai schimbă. Ce ați vrea să obțineți dvs. în aceste șase luni în calitate de opoziție extraparlamentară?

Alexandru Slusari: „Oare nu se schimbă? Dar dacă noi revenim la normalitatea la care noi am fost până nu de mult? Regulile de joc au fost schimbate contrar prevederilor Comisiei de la Veneția și opiniei partenerilor europeni de către această guvernare. Și dacă noi revenim la sistemul proporțional, asta nu este schimbarea regulilor de joc, asta este revenirea la normalitate, revenirea la standardele și la recomandările Comisiei de la Veneția, dacă noi vorbim despre aspectul juridic, dacă noi vorbim despre aspectul politic, ar fi bine după 26 august noi să fim independenți de această persoană care a capturat statul și regulile de joc să fie făcute în mod normal, conform legislației și alegerile parlamentare să fie desfășurate într-o atmosferă liberă, să fie aceste alegeri maximal libere și corecte, fără dictatură și fără aceste reguli care sunt dictate și cu fraude, cu justiția capturată, cu falsificări, cu corupția alegătorilor…

Regulile de joc au fost schimbate contrat prevederilor Comisiei de la Veneția și opiniei partenerilor europeni de către această guvernare

Dar aceste reguli de joc pot fi garantate, în primul rând, dacă noi dăm jos acest om care a capturat acest stat și aruncă țara tot mai mult în zona gri, în zona dictaturii, dar până la urmă asta o să fie un hău pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dl Slusari, Dvs. ziceți că veți insista ca să fie anulat votul mixt, dar deputații care au votat această nouă reformă electorală care prevede votul mixt au spus că nu mai e cale de întoarcere.

Alexandru Slusari: „Nu deputații au spus, asta a spus Plahotniuc. Dacă noi o să fim foarte mulți și-l vom impune pe Plahotniuc să iasă din politică și să plece din țară, o să vedeți cum repede acești deputați își vor schimba părerea. Drept exemplu servește Ianukovici. Parlamentul era de neclintit când țara era condusă de Ianukovici și situația în două zile s-a schimbat, după ce de la putere a fost înstrăinat acest dictator.”

Europa Liberă: Dar vă amintiți că în parlament a fost un consens larg – au votat și deputații din coaliția majoritară, dar și deputații socialiști?

Alexandru Slusari: „Sunt suficiente voturi fără socialiști, ca să fie schimbată această lege, dar noi foarte bine înțelegem că majoritatea parlamentară este condusă nu de președintele parlamentului, nu de liderii fracțiunilor, dar serverul se află în alt loc. Dacă acest server va fi scos din priză, situația se va schimba radical.”

Dvs. nu simțiți un sentiment de déjà-vu din 2015, când a început valul protestatar să meargă împotriva furtului miliardului, împotriva guvernării?

Europa Liberă: Șeful statului Igor Dodon a anunțat și el că vor fi organizate proteste de proporții în toamnă, imediat după ce a fost stabilită data alegerilor de către majoritatea parlamentară. Vor protesta socialiștii, veți protesta și dvs. Se vor intersecta interesele unora cu ale altora?

Alexandru Slusari: „Dvs. nu simțiți un sentiment de déjà-vu din 2015, când a început valul protestatar să meargă împotriva furtului miliardului, împotriva guvernării? În scurt timp a apărut Dodon cu protestatarii în toamna lui 2015 și noi cunoaștem că a făcut acest lucru contra cost. Acum, în toamna 2018, nu este clar pentru ce el trebuie să protesteze sau contra cui el trebuie să protesteze, dacă doi ani acest președinte a dus jocul lui Plahotniuc. Eu înțeleg de ce oamenii pot să fie nemulțumiți de situația din țară și să se alăture la protestele noastre, de exemplu, dar pentru ce Dodon să scoată oamenii la proteste în situația în care el timp de doi ani a avut toate pârghiile pentru a lupta cu această guvernare și nu le-a folosit? Iată acum, cu câteva luni înainte de alegeri, el anunță niște proteste fără nici un scop, fără nici un sens. Este evident pentru noi că el îndeplinește o comandă de la același server care se numește Vladimir Plahotniuc.”

Sursa:europalibera.org