Alexei Alexeev, şoferul reţinut după protestul din 17 septembrie, a fost plasat în arest la domiciliu

Imagine implicită

Alexei Alexeev, bărbatul care conducea microbuzul ce transporta echipamentul tehnic la protestul Consiliului Marii Adunări Naţionale din 17 septembrie, a fost plasat în arest la domiciliu.

Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă de magistraţii de la Curtea de Apel, unde a fost organizat un protest în susţinerea lui Alexei Alexeev. Manifestanţii au scandat „Libertate lui Alexei”, „Plaha – arestat, Alexeev – eliberat”, „Jos justiţia coruptă”.

„Alexei Alexeev este un om nevinovat. El nu a săvârşit absolut nimic. Copilul lui a avut de suferit din această cauză. Aceşti indivizi vor plăti, de la judecător până la cei care au comandat această judecată politică”, a spus liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

„Drepturile acestui om sunt încălcate. Ceea ce fac ei este foarte grav. Noi mergem şi o să scriem tuturor ambasadelor şi tuturor instituţiilor internaţionale. O să alertăm toată lumea despre gravele încălcări pe care le comite această guvernare”, a declarat preşedinta PAS, Maia Sandu.

„Şi europenii au recunoscut că la noi nu este nicio reformă în justiţie. Nimic nu s-a schimbat. Mai aberante decizii decât acum sunt nu au fost niciodată”, a declarat Eduard Rudenco, avocat.

Totodată, Consiliul Marii Adunări Naţionale a iniţiat o petiţie prin care cere eliberarea imediată a şoferului. Şi reprezentanţii societăţii civile au declarat că dosarul penal şi deţinerea lui Alexei Alexeev sunt nişte măsuri represive prin care actuala guvernare încearcă să anihileze mişcarea protestatară.

Amintim că Alexei Alexeev a fost reţinut în propria locuinţă în dimineaţa zilei de 18 septembrie pentru ameninţare săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere. Instanţa a decis ca bărbatul să stea 30 de zile în arest preventiv. Alexei Alexeev pledează nevinovat.

Sursa:jurnal.md