Alianţa pentru Plahotniuc, în chinurile facerii: De ce Ghimpu va rata şansa de a intra în istorie

Imagine implicită

ghimpuNoua alianţă pentru Plahotniuc întârzie să se nască. Am ajuns şi la 12 ianuarie, data pe care purtătorul de cuvânt al viitoarei Alianţe, Dumitru Diacov, o înainta ca limită pentru convocarea unei noi şedinţe a Parlamentului şi alegerea conducerii Legislativului.

Iată însă că vom intra din nou în 2015, de dată această pe vechi, iar noua Alianţă pentru Plahotniuc aşa şi nu va fi constituită. După cum spuneam şi altă dată, cele mai mari probleme în crearea acesteia erau reprezentate de anumite condiţii ale lui Ghimpu, dar şi Occident.

Peste pretenţiile lui Ghimpu e uşor de trecut, în condiţiile în care Voronin aşteaptă cu sufletul la gură să revină la treuca guvernării. Mai greu e de trecut peste condiţiile Occidentului, finanţatorii din ultimii 5 ani ai Republicii Moldova, care prin susţinerea lor au asigurat evitarea falimentului acestei aşa-zise ţări.

Ghimpu şi-a schimbat brusc retorica

Până în seara zilei de 6 ianuarie Mihai Ghimpu şi liberalii săi au avut o retorică bătăioasă. I-am văzut ieşind public, cerând negocieri transparente şi participarea occidentalilor în viitoarea guvernare.

Ca în ultimele zile Ghimpu s-o sucească brusc, să spună că la negocieri care durează trei ore se discută despre „Crăciunul pe stil vechi” şi să facă alte glume proaste cu presa, de genul celora cu care ne-a tot obişnuit în ultimii ani.

Astăzi, la şedinţa săptămânala a Primăriei, Dorin Chirtoacă a avut şi el o retorică total diferită faţa de cea de după alegeri. A fost mult mai succint şi concesiv, limitându-se la a declara că „se va negocia atât cât va fi nevoie”.

Mi-e greu să explic aceste schimbări de atitudine ale liberalilor. Mai ales că de la 6 ianuarie, ziua în care Ghimpu a divulgat planul lui Plahotniuc, prin care acesta îşi doreşte să ajungă preşedinte în 2016, toţi cei care anonim îşi mai permiteau să spună câte ceva despre ce se mai discută pe la negocieri, au luat apă-n gură.

Plahotniuc, enervat la culme pe cei care au dezvăluit planul său de a ajunge preşedinte

Cauza e acelaşi Plahotniuc. Care a făcut o adevărată criză de nervi atunci când în presă au apărut informaţiile privind planul său de a ajunge preşedinte. Criza s-a accentuat după ce Ghimpu, în cadrul unui interviu, a confirmat acest plan.

În mod miraculos, a doua zi brusc au reînceput public negocierile, care de mai bine de două săptămâni intraseră în impas. Şi nu orice fel de negocieri, ci cu participarea tuturor liderilor partidelor implicate. Mai puţin a lui Plahotniuc, care deja văzându-se preşedinte peste un an, nu se mai deranjează să meargă la sediul PLDM pentru a discuta cu Filat, Ghimpu sau Leancă, trimiţându-l pe unul Iaralov în locul său.

De ce să se mai deranjeze, dacă el când are nevoie să discute personal cu ăştia trei, îi cheamă la hotelul Codru?

Ghimpu, tot mai aproape de a rata şansa de a intra în istorie

Spuneam însă că negocierile au reînceput brusc, activizându-se spectaculos în ultimele zile. Acest lucru s-a datorat aceloraşi occidentali, care au pus presiune pe PLDM şi PD să reînceapă negocierile cu PL, neputând accepta cooptarea PCRM la guvernare şi alegerea lui Plahotniuc în funcţia de preşedinte.

Din păcate însă, revenit la masa de negocieri şi pus în faţa unor promisiuni mai grase decât cele din primele zile de decembrie, Ghimpu se pare că începe să uite de principiile pe care le evoca nu cu multă vreme în urmă, reîncepând miştocărelile la adresa mass-media.

Ghimpu ştie că e nevoie de el în formarea unei noi coaliţii. Şi e nevoie de el pentru că aşa condiţionează occidentalii, dar nu pentru că-l vor Plahotniuc şi Filat. Iar în loc să profite de acest statut privilegiat şi să propună reformarea adevărată a justiţiei, prin aducerea unor specialişti din Occident, după modelul Ucrainei, Ghimpu se limitează din nou la interesele personale. În loc să pună piciorul în prag, aşa cum declara acum câteva zile, Ghimpu redevine acelaşi din vremurile de glorie ale AIE 1 şi 2.

În ultimele săptămâni îmi pusese mari speranţe în PL. Văzusem din partea lor, cel puţin la nivel declarativ, o reflectare a dorinţei electoratului cu adevărat pro-european. Însă comportamentul liberalilor din ultimele zile mă dezamăgeşte. Declaraţiile lor au început să semene izbitor cu cele ale lui Diacov, iar odată cu acestea şi şansele lui Ghimpu de a intra în istorie se spulberă.

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Ghimpu. O fi aproape de a obţine funcţiile pe care şi le doreşte. Şantajul lui Plahotniuc şi-o fi făcând efectul? I-o fi promis Plahotniuc susţinerea lui Chirtoacă în cadrul alegerilor din vară?

Cert e un singur lucru. PL era singura mică speranţă a oamenilor care mai credeau într-o schimbare a lucrurilor în această aşa-zisă ţară. Dacă liberalii vor reintra în cârdăşie cu Plahotniuc, acceptând condiţiile acestuia în schimbul unor funcţii calde şi bănoase, vor dezamăgi crunt. Vor deveni părtaşii crimelor din ultimii 5 ani şi vor participa la perpetuarea lor.

Iar dacă Ghimpu crede că Plahotniuc chiar îl va susţine pe Chirtoacă la alegerile din vară, se înşeală rău. Plahotniuc are datorii mai vechi la Urecheanu, dar şi multe interese comune, care îi unesc pe cei doi.

Sursa: Independent.md