Alte dezvăluiri în cazul Băncii de Economii și a Aeroportului Internațional Chișinău
Invitat la emisiunea „Puterea a patra” de la N4, deputatul comunist, Iurie Muntean a dezvăluit cum a fost furată Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău. Cu referire la revoluția „de catifea” pe care a organizat-o Partidul Comuniștilor, deputatul a explicat că revoluția nu este o manifestație a cîtorva sute de oameni sau distrugerea cuiva.
„Revoluția este schimbarea profundă a relațiilor sociale și orice revoluție se începe de la cîțiva oameni. Cît de mobilizat n-ar fi poporul, cît de activ n-ar fi partidul, nu poți să aduni o mulțime de oameni în cîteva zile, pentru că cetățeanul trebuie să împărtășească și să înțeleagă aceleași obiective ca și inițiatorii acestei revoluții. Nici una din televiziuni nu a vorbit despre protestele comuniștilor. Și asta pentru că sunt conduse de prăpădiții oligarhi – Plahotniuc și Filat, care sunt sunt metafore ale societății”, a enunțat comunistul.
Cît despre subiectul Băncii de Economii și a Aeroportului Internațional Chișinău, Iurie Muntean a exprimat siguranța că a zguduit întreaga țară. „Acești doi clovni, hoțomani și bandiți au atins culmea hapsîniei și iresponsabilității. BEM a afectat în mod direct peste 1 milion de alegători, aceștia fiind deponenți ai băncii. Pachetul de 56% costă 3 miliarde de lei. Filat și Plahotniuc au făcut o emisie suplimentară de acțiuni, în cadrul căreia pachetul care aparținea statului, de 56% a fost redus la 22% – altfel spus, nulă. Comuniștii din Comisie au optat pentru naționalizare, care a menționat asta de mai multe ori. În baza raportului acestei Comisii s-a hotărît pe 21 iunie că în termen de 60 de zile, Guvernul să redreseze situația de la Banca de Economii prin diferite modalități, inclusiv să asigure trecerea tuturor întreprinderilor de stat și celor cu capital preponderent de stat în BEM. Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție urma să inițieze o investigație vis-a-vis de situația bancii. Parlamentul și Guvernul trebuia să întreprindă măsuri de soluționare concomitent. Și de toate acestea se face responsabilă Comisia economie, buget și finanțe, condusă de Veaceslav Ioniță. Timp de 60 de zile nu s-a întreprins nici o acțiune, Parlamentul nu s-a întrunit nici o dată măcar în acest sens. Între timp, în limita de 60 de zile Banca de Economii este jefuită. Vă explic cum s-a petrecut totul.
Din 2010 pînă în 2013, sub conducerea lui Victor Bodiu și a lui Victor Barbăneagră, primul – Șef al Aparatului Guvernului și al doilea fost ministru al Finanțelor, ambii oameni de-ai lui Filat, reprezentatul statului în Consiliul de Administrare a Băncii, s-au scos din BEM 1,4 miliarde de lei. Mai departe, în aprilie 2013, apare inițiativa de a se suplini Banca de Economii cu 200 milioane de lei, identificînd suma în bugetul de stat. Acționarii minoritari au refuzat să participe la acest efort financiar. După 3 luni se anunță emisia suplimentară închisă de acțiuni, care obligă statul să se implice. Respectiv, acesta trebuie să-și cumpere cota de aproximativ 45 de milioane. Acest păcătos de Barbăneagră spune că statul nu are această sumă și acești investitori, care inițial au refuzat să dea bani, nitam-nisam au găsit resurse și au cumpărat și cota statului. Ulterior au mai investit 33 de milioane de lei în bancă și au afirmat că vor mai oferi cîteva milioane băncii. Brusc, BEM se îmbogățește cu 550 milioane de lei. Uitați-vă că aceștia sunt banii furați de Filat și Plahotniuc și duși în străinătate,iar acum i-au adus înapoi. Schema-i foarte simplă.
Problemele au apărut la bancă atunci cînd Bodiu și Barbăneagră au început a da credite străinilor, fără gaj, au dat indicații de preluare a creditelor neachitate de la alte bănci, au făcut transferuri internaționale contra unor contracte dubioase. După toate acestea banca nu poate fi salvată”, a declarat Iurie Munteanu
Despre Aeroportul Internațional Chișinău, deputatul comunist sugerează un calcul simplu: „ Investitorul spune că va plăti 1% statului doar după 5 ani. Astfel, în loc să fie alocați anual 6 milioane de lei, se vor aloca peste 5 ani 200 mii lei și tocmai peste 5 ani. Să ținem cont de venitul de milioane a investitorului. Conform contractului semnat cu ministrul Lazăr, la indicația lui Plahotniuc, trebuie să asigure aeroportul cu 2,6 milioane de pasageri ca să poată investi 248 milioane de euro. Acum prin aeroport trec 1,2 milioane de pasageri, iar ca să poată face investiții, trebuie să mărească capacitatea aeroportului de două ori. Asta nu se va întîmpla niciodată. Este o escrocherie totală. Plahotniuc vrea să mai cîștige niște bani pe baza acestui aeroport. Să știți că pe 30 mai a fost modificat concursul de concesionare a Aeroportului. Acest obiect infrastructural, care cere cel puțin jumătate de an de concurs ca să reușească investitorul să facă calcule, să formuleze oferta tehnică și financiară și alte detalii a furat într-o lună”.
Menționăm că la protestele comuniștilor, care fac parte din așa – zisa revoluție „de catifea” s-a cerut dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, după ce Banca de Economii a fost privatizată, iar Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesionare pe o perioadă de 49 de ani unei companii ruse.