Alternativa marasmului politic // Val Butnaru
În România de acum 14 ani exista o faimoasă Platformă Civică, condusă de poeta Ana Blandiana, platformă care a propulsat la putere o forţă politică nouă. A mai existat şi un Bloc DA (Dreptate şi Adevăr), care a avut un foarte bun succes electoral.
La noi însă lansarea Platformei Civice Demnitate şi Adevăr (DA) a împărţit în două tabere suflarea plăpândă a electoratului democrat. Unii susţin cu ardoare această iniţiativă, văzând în DA o alternativă marasmului politic în plin proces de înflorire, alţii, dimpotrivă, îi înjură pe membrii comitetului de iniţiativă, învinuindu-i de faptul că s-au vândut Mossadului, oligarhilor şi chiar lui Papa de la Roma.
La drept vorbind, nu-mi prea venea a crede că înjurăturile sunt reale, dar în scurt timp am constatat autenticitatea lor. Să vă explic în ce mod. Pe pagina mea de Facebook am plasat un text în care anunţam că voi invita la „Cabinetul din Umbră” câţiva membri al Platformei DA. Au urmat, bineînţeles, reacţii şi comentarii. Daţi-mi voie să reproduc doar două dintre acestea.
Ion Lazăr scrie: „Dle Butnaru, crearea Platformei DA este un început bun. Dar dacă se va face lucrul la nivel de amatori şi se va alerga după „cantitate”, eşecul este garantat. Atenţie, oameni buni! Un lucru bine făcut se face cu chibzuinţă. Şi vedeţi, nu puneţi în coş, pe lângă mere frumoase şi sănătoase, şi câte unul stricat.” Un mesaj clar, demn de luat în seamă şi chiar aştept de la Ion Lazăr unele precizări privind soiul merelor stricate.
La un moment dat, în discuţie intră un oarecare Iurie Vlas, care prinde a mă înjura, numindu-mă comunist. Partea comică abia începe de aici încolo. Scriitorul Titus Ştirbu intervine cât se poate de paşnic cu următoarea epigramă: „Păcat, tovarăşe Iurie Vlas, că statul ţi-a dat asemenea glas”. După care urmează răspunsul înţelept, plin de nobleţe, încărcat de sensuri adânci al lui Iurie Vlas, răspuns pe care vreau să-l reproduc integral: „Măi, Titule, dacă eşti prost, primeşte condoleanţele mele şi statului tău de măgar care strigă că sunt unionişti, la fel. Ei, de fapt, primesc salariul de la Lubeanka. Dar din prost, om nu mai faci. Asta se referă la tine şi la cei alde Butnaru. Agenţi ai Moscovei, de altfel la fel ca şi (atenţie, la dezmierdările ce urmează!) Luci, Snegur, Vor, Filea, Tima, Lupuşor, Plaha, Ghimpu şi alţii de teapa voastră. Marş în Kremlin, lichea ce eşti!”.
În cazul în care Iura deţine un certificat de la medicul de specialitate, aş vrea să-i mulţumesc pentru mesaj şi să-l încurajez să persevereze în ale scrisului. Ar fi păcat să pierdem o pană înzestrată cu un stil atât de elevat. Flaubertian aş spune, fără riscul de a greşi.
Apropo de agenţii Moscovei. Zilele trecute m-am întâlnit, la o lansare de carte, cu unul dintre liderii liberali pe care l-am tratat cu o oarecare răceală. Unul dintre liderii liberali s-a scandalizat! Cum aşa?! E tratat glacial tocmai el, care e cel mai iubit dintre pământeni! El, Harry Potter al Basarabiei! El, care critică PLDM şi PD pentru alianţa cu comuniştii!
Apropo de alianţă. Ia să stăm strâmb şi să judecăm drept. Care a fost planul Moscovei? Ca la Chişinău să nu fie creată o alianţă pro-europeană. Ce avem la ora actuală? La Chişinău nu există o alianţă pro-europeană. Punct. În rest, e poezie şi desen liniar. A cui vină e mai mare? Nu mă interesează. Nu am timp să cântăresc miligramele lor de argumente. În politică, ca şi în fotbal, devin campioni cei care marchează goluri. Fentele sunt pentru admiratoarele leşinate din peluză.
Iată aşa stăm noi la capitolul „agenţii Kremlinului”. Iar cât priveşte reacţia lui Iura Vlas, acest stilist plahovist, presupun că ceea ce i-a deranjat pe ei a fost precizarea din anunţ că vom încerca, în direct, să creăm structuri teritoriale ale Platformei DA. Şi dacă i-am deranjat în halul acesta, înseamnă că suntem pe calea cea bună.
Sursa:jurnal.md