Alternativa politică, generată de protestatarii din PMAN; „Partidul format de Consiliul Marii Adunări Naţionale va fi emanaţia poporului”

Imagine implicită

protesteÎn spatele creării alternativei politice stă Consiliul Marii Adunări Naţionale, format la marele protest din 6 septembrie curent, şi nu Platforma Civică Demnitate şi Adevăr. Jurnalistul Vasile Năstase afirmă că nu trebuie să fie confundat acest lucru şi că majoritatea membrilor fondatori ai Platformei vor rămâne să activeze în aceasta.

„Zilele acestea va fi lansat un site unde toţi cei interesaţi de apariţia acestei alternative politice îşi pot trimite CV-urile, care ulterior vor trece o lustraţie a presei, a ONG-urilor de specialitate. Pot aplica oameni din întregul bazin electoral, nu neapărat proeuropean, pentru că noi avem foarte multe revendicări de ordin social, anticorupţie, care se conţin în programele tuturor partidelor. Nu vrem să fie un partid care să ia 10 la sută, vrem să fie un partid cu emanaţie populară, care să schimbe cu adevărat lucrurile în ţară. Ceea ce se confundă este faptul că nu Platforma DA stă în spatele apariţiei acestei forţe politice. Platforma a generat Marea Adunare Naţională, care, la rândul ei, a generat Consiliul Marii Adunări Naţionale, iar alternativa politică e generată de Consiliul Marii Adunări Naţionale, pentru că din Consiliu fac parte reprezentanţi ai tuturor segmentelor sociale: fermieri, pedagogi, medici, pensionari, studenţi etc. Anume Consiliul se va ocupa de edificarea alternativei politice”, a precizat Vasile Năstase, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

Totodată, membrul Platformei DA a dat asigurări că o mare parte dintre fondatorii Platformei vor rămâne în sfera civică. „Să delimităm foarte clar lucrurile: Platforma DA rămâne în continuare civică, iar eu, ca membru fondator, voi rămâne în Platformă, împreună cu Igor Boţan, cu Mariana Kalughin, majoritatea vom rămâne acolo. Eu de exemplu nu voi candida niciodată, nu mă interesează absolut nicio funcţie. Mă interesează doar aspectul civic al lucrurilor şi voi rămâne în continuare pe acest palier”, a adăugat Vasile Năstase.

Jurnalistul a mai spus că maxim într-o lună de zile Republica Moldova va avea o alternativă politică. Potrivit lui Vasile Năstase, alternativa ar putea apărea de sine stătător, dar este posibilă şi plierea cu o formaţiune deja existentă, după care să-i fie schimbat statutul, denumirea etc. Şi asta pentru că în calea alternativei politice stă Ministerul Justiţiei, care este controlat de Partidul Democrat. „Cu semnăturile nu e nicio problemă, garantez că le adunăm pentru că am fost în toată ţara la mitinguri şi ştiu care este dispoziţia oamenilor. Asta e însă, Ministerul Justiţiei. Plierea cu o formaţiune existentă poate ar fi o cale mai uşoară. Asta deja vor decide cei care vor edifica partidul. Important pentru noi este ca această alternativă politică să fie emanaţia protestatarilor, o mişcare populară, să fie edificată de jos în sus”, a menţionat Vasile Năstase.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, fostul viceministru de Externe, Valeriu Ostalep, a declarat că Republica Moldova are nevoie de figuri noi şi că o parte covârşitoare din clasa politică sunt oameni întâmplători.

„Cu cât mai multe partide noi ar apărea, cu atât mai multe elemente pozitive pentru viaţa politică văd eu. Ca cetăţean, pot doar să salut apariţia unui nou partid. Dar nu pot să împărtăşesc optimismul legat de faptul că majoritatea oamenilor şi-ar dori schimbarea clasei politice, pentru că că încă jumătate de an în urmă am văzut că lucrurile nu stau chiar aşa. Putem să vorbim despre trucuri, fraude electorale, dar eu nu cred în lucrurile astea, pentru că n-au fost probate. Noi avem nevoie de figuri noi, mai ales că pe majoritatea oamenilor din politica moldovenească eu îi consider oameni întâmplători, nu sunt oameni care au venit profesionist la guvernare, cu scopul de a dezvolta statul”, a declarat Valeriu Ostalep.

Fostul viceministru a mai spus că de la alternativa politică aşteaptă cun program economic puternic, fără argumente de genul atragerea fondurilor şi investiţiilor. „Pentru că niciun fond şi nicio investiţie nu vor fi atrase”, spune Ostalep.

Şi expertul IDIS Viitorul, Corneliu Ciurea, spune că acum este momentul potrivit pentru apariţia unui nou partid politic. „Eu cred că este un moment potrivit pentru lansarea unor partide noi. Trebuie să recunosc că scena noastră politică este astăzi temporar dezechilibrată, în favoarea unui pol, care se află pe centru, dar domină şi pe dreapta şi încearcă să domine şi pe stânga. Este un pol… că să nu zic atotputernic, pentru că PD nu este PD. Eu chiar cred că PD nu are acea putere care îi este atribuită, dar este un partid care, după o serie de victorii, domină clar scena politică. Şi e normal să se contureze alte partide şi chiar e nevoie”, a menţionat Ciurea.

De cealaltă parte, analistul politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor, afirmă că „salvarea nu este în partide, ci în sistem”. „Eu mă tem de multiplicarea partidelor. Am constatat rezultatele dezastruoase ale tipului de guvernare prin partide parlamentare. Acesta a dus la instabilitate şi la paralizia reformelor. Metoda de guvernare prin partide parlamentare este prin definiţie inamicul reformelor. În ţările din fosta Uniunea Sovietică reformele pot fi implementare numai printr-o instituţie prezidenţială, de sus în jos, printr-o verticală a puterii, susţinută de o majoritate parlamentară durabilă. Georgia e singurul exemplu din ţările ex-sovietice. Sigur că nu e singura precondiţie pentru reuşita reformelor. Cealaltă componentă este o echipă reformatoare la vârful acestei piramide, cu pregătirea profesională şi o motivaţie necesară. Or, în cazul RM nu avem niciuna dintre aceste două precondiţii: verticala puterii şi o echipă competentă şi motivată la vârf. În RM avem un haos al partidelor, lipsite de competenţele tehnocratice necesare. Mă tem de proliferarea partidelor, deja avem prea multe. soluţia o văd într-o uniune pe centru-dreapta”, a punctat Vladimir Socor.
Sursa:jurnal.md