Ambasador european, despre jaful de la băncile din RM: Vinovaţii nu trebuie să rămână la putere
Investigaţia agenţiei americane Kroll la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank trebuie continuată pentru a identifica toţi vinovaţii de furtul banilor şi pentru a-i pedepsi.
Declaraţiile aparţin Ambasadorului Regatului Belgiei în Moldova cu reşedinţa la Bucureşti, Philippe Beke, şi au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău, potrivit Infotag. Diplomatul european a accentuat că persoanele responsabile de acest jaf nu trebuie să rămână la putere.
„După primul raport Kroll, trebuie să urmeze al doilea. Toţi cei care au făcut rău nu trebuie să mai fie în sectorul public. Aşa veţi avea parte de încrederea cetăţenilor europeni şi veţi avansa pe calea europeană”, a declarat ambasadorul Belgiei la Chişinău.
De asemenea, Philippe Beke a accentuat că autorităţile de la Chişinău trebuie să continue implementarea prevederilor din Acordul de Asociere RM-UE şi reformele din domeniul justiţiei.
„Anumite succese Moldova deja a obţinut, în particular, regimul liberalizat de vize cu UE. Urmează cel mai dificil, dar şi aceasta se poate rezolva”, a adăugat Ambasadorul Belgiei care îşi încheie misiunea diplomatică în Republica Moldova.
Philippe Beke a mai spus că autorităţile Republicii Moldova trebuie să creeze condiţii speciale pentru atragerea şi activitatea investitorilor în Moldova.
„Pentru îmbunătăţirea climatului investiţional trebuiesc urmate recomandările Comisiei Europene, trebuie să existe stabilitate politică, infrastructură dezvoltată, iar autorităţile trebuie să dispună de posibilităţi administrative”, a mai spus ambasadorul Belgiei.
Precizăm că ieri liderii PLDM şi ai PD, dar şi premierul Chiril Gaburici, au anunţat că Banca de Economii urmează să fie naţionalizată. Anunţul a fost făcut de către preşedintele liberal-democraţilor, Vladimir Filat, după o şedinţă la sediul partidului. Potrivit celor doi lideri politici, decizia va fi discutată cu misiunea experţilor Fondului Monetar Internaţional, care vor veni săptămâna viitoare la Chişinău. Experţii economici critică această decizie şi spun că astfel va continua furtul de la această bancă.
Sursa:jurnal.md