Ambasadorul SUA la Chişinău: „Partenerii externi au rămas dezamăgiţi că RM a ignorat decizia Comisiei de la Veneţia; Un sistem mixt nu este potrivit pentru RM”

Imagine implicită

Ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, afirmă că sistemul electoral mixt nu este unul potrivit pentru Republica Moldova şi că partenerii externi au rămas dezamăgiţi că RM a ignorat decizia Comisiei de la Veneţia.

„Decizia Comisiei de la Veneţia a fost destul de clară – un sistem mixt nu este potrivit pentru RM. În SUA există sistemul uninominal. Eu am înţeles că declaraţia de la Veneţia a spus că un sistem care funcţionează bine într-o anumită ţară, nu înseamnă că va fi potrivit într-o altă ţară”, a menţionat ambasadorul SUA, în cadrul emisiunii „În profunzime”.

„A fost o recomandare care a fost ignorată de RM, astfel, partenerii externi au fost dezamăgiţi. Eu cred că o ţară care a semnat Acordul de asociere cu UE trebuie să ţină cont de orice recomandare a organizaţiilor europene”, a punctat James Pettit.

Sursa:jurnal.md