Andrei Năstase a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Finlandei în Republica Moldova, Päivi Pohjanheimo
Andrei Năstase, liderul Platformei DA, primar ales al municipiului Chișinău, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Finlandei în Republica Moldova cu reşedinţă la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo.
Excelența Sa a ținut să se informeze cât mai exhaustiv asupra situației din Republica Moldova, printre subiectele de real interes figurând corupția endemică, invalidarea alegerilor locale, ineficiența investigării furtului miliardului, legea amnistiei fiscale, care va favoriza inadmisibil spălarea banilor murdari prin băncile moldovenești, schimbarea sistemului de vot proporțional în cel mixt și altele.
„După schimbarea sistemului de vot, aprobată de PD condus de Vladimir Plahotniuc și PSRM, condus informal de Igor Dodon, în interesul democrației, al funcționalității și al reprezentativității suntem obligați să luptăm și muncim pe plan intern și extern pentru revenirea la normalitate. Evident, sistemul proporțional sau, cel puțin, instituirea turului doi în condițiile sistemului mixt de vot, dezavantajează forțele oligarhice și realmente antidemocratice de la guvernare și falsa opoziție. Acest lucru a fost demonstrat chiar de scrutinul recent pentru Chișinău”, a spus Andrei Năstase, concretizând că sistemul electoral a fost modelat de asemenea manieră, încât să avantajeze în detrimentul populației și al democrației, Partidul Democrat și PSRM
Liderul Platformei DA a precizat că de facto PD și PSRM lucrează în comun în perspectiva unei alianțe postelectorale.
Andrei Năstase a mai subliniat că puterea de la Chișinău este compromisă iremediabil, altfel spus „la Chișinău este instaurat un regim criminal, care a beneficiat de bani europeni, americani, românești etc, furându-i pur și simplu”.
„În momentul în care furnizarea banilor i-a fost condiționată de reforme, de democratizare reală, de edificarea unui stat de drept, acest regim a schimbat macazul, și și-a gasit și alți partenerii externi. Parte a trocului penibil a fost și răpirea celor 7 profesori, cetățeni turci, care au fost pur și simplu sacrificați, smulși din familiile lor și aruncați în închisori”, a declarat Andrei Năstase.
Päivi Pohjanheimo și-a exprimat extrema îngrijorare față de evoluția situației din Republica Moldova.
„Noi urmărim foarte atent tot ce se întâmplă la Chișinău, este grav că lucrurile involuează, avantajele Acordului de Asociere UE-RM fiind ratate unul după altul. Auzisem prima dată de „stat capturat” în 2015, atunci când am preluat mandatul, și e absolut regretabil că în 2018 utilizăm cu referire la Republica Moldova același termen”, a spus Excelența Sa, subliniind că este interesată de modul concret în care Finlanda poate contribui la ameliorarea situației din Republica Moldova, la menținerea direcției proeuropene de dezvoltare a statului nostru.
„Mesajele consolidate ale partenerilor europeni trebuie să continue, inclusiv și la nivelul ambasadelor și ar fi extrem de importantă susținerea presei independente, a societății civile, care trebuie încurajată să aplice la diverse proiecte care ar viza inclusiv capacitatea de a deconspira scheme de corupție la toate nivelurile”, a spus Andrei Năstase, precizând că au ramas doar cateva oaze de presă independentă, datorită careia am reusit sa învingem în alegerile locale propaganda și manipularea, dar acestea rezistă cu greu presiunilor guvernării.
În același context a fost abordat și subiectul persecuțiilor personale ale activiștilor civici, fiind concludente în acest sens și atacurile asupra liderilor locali ai Platformei DA, Ruslan Verbițchi, Gheorghe Petic, Sergiu Cebotari, Arina Spătaru.
Cu referire la relațiile dintre Republica Moldova și Finlanda, Andrei Năstase și-a exprimat convingerea că acestea pot fi dinamizate semnificativ în condițiile schimbării regimului criminal din Republica Moldova și revenirea acesteia pe făgașul normalității.
Totodată, Andrei Năstase a mulțumit dnei Päivi Pohjanheimo pentru cele două programe de dezvoltare finanțate de Finlanda în Republica Moldova: primul ce ține de libertatea mass-media și altul, pentru persoanele cu dizabilități. Andrei Năstase a mai spus că în eventualitatea revenirii la normalitate, țara sa va prelua numaidecât cele mai bune practici ale sistemului educațional finlandez, sistem considerat printre cele mai bune din lume.
Sursa:jurnal.md