Andrei Năstase a avut o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali de la Berlin

Imagine implicită

andrei berlinLa începutul acestei săptămâni, Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate si Adevar s-a aflat într-o vizită de lucru la Berlin, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu înalți funcționari germani și prieteni ai Republicii Moldova, precum și cu reprezentanți ai diasporei

Năstase a avut întrevederi cu Manfred Grund, secretarul Fracțiunii Parlamentare CDU/CSU, raportor pentru Republica Moldova în cadrul Comitetului Afacerilor Externe din Bundestag, cu Knut Abraham, șeful Diviziunii Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, Asia Centrală și Caucazul de Sud a Cancelariei Federale și cu Hans-Peter Hinrichsen, șeful Diviziunii pentru Rusia, Belarus, Moldova și Parteneriatul Estic a Ministerului de Externe al Germaniei, precum și cu alți deputați germani și reprezentanți ai diasporei moldovenești în această țară.

„În cadrul întrevederilor, Andrei Năstase a trecut în revistă evenimentele de ultimă oră ce au loc în Republica Moldova. Acesta a menționat că regimul oligarhic, pretins proeuropean, mimează reformele și îndeplinirea condiționalitaților pentru deblocarea finanțării externe, precum și a angajamentelor asumate prin semnarea Acordului de Asociere cu UE și a celui de Liber Schimb”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

„În spatele unor declarații frumoase despre consolidarea instituțiilor democratice și chiar a unor legi votate recent, prin intermediul justiției capturate și a media aservite, guvernarea persecută liderii partidelor de opoziție și ai societății civile active, creează noi și noi clone electorale, obstrucționează inițiativele civice de modificare a Constituției pe baza unui număr record de semnături acumulat în Europa (400 000), încălcând flagrant Legea Supremă și voința populară, arestează protestatarii pasnici, pentru inventate acțiuni de dezordini în masă, alunecând către un regim dictatorial”, a declarat Andrei Năstase.

Un subiect aparte l-a constituit lipsa unei anchete reale a furtului secolului și tragerea la răspundere penală a beneficiarilor, cu confiscarea averilor ilegal dobândite și inițiativa legislativă a Guvernului de a recupera miliardele furate de politicieni din buzunarul simplilor cetățeni în următorii 25 de ani.

„Totodată, Andrei Năstase a informat înalții funcționari germani despre inițiativa și eforturile Platformei Demnitate și Adevăr de consolidare a societății și a tuturor forțelor democratice și reformatoare, atât în perspectiva apropiatelor alegeri prezidențiale, cât și în cea a declanșării alegerilor parlamentare anticipate, în vederea scoaterii instituțiilor statului din captivitate, punerea acestora în serviciul cetățenilor, neadmiterii înrobirii populației cu noi și noi poveri financiare, precum și realizarea revendicărilor populare din cadrul acțiunilor pașnice de protest desfășurate pe parcursul a mai bine de un an de zile”, se mai arată în comunicatul Platformei Demnitate și Adevăr.

Sursa:independent.md