Andrei Năstase a deschis parantezele privind numirea viceprimarilor și a spus dacă se vor regăsi și exponenți ai PAS
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, primarul ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase, a fost întrebat dacă s-a gândit deja la careva candidaturi pentru funcțiile de viceprimari.
„Evident, am vorbit despre acest lucru și în campania electorală. Viceprimarii, ca și ceilalți membri ai echipei, sunt oameni integri, profesioniști, de mare încredere și am toată certitudinea că vor face față acestei misiuni nobile de a fi în serviciul cetățeanului”, a precizat el.
„Tratăm implicarea colegilor noștri în actul de administrare a municipiului nu ca o recompensă, ci ca pe o continuare a eforturilor comune de reformare a capitalei, de implementare eficientă a proiectelor noastre comune, anunțate pe parcursul campaniei electorale. Mai mult, vom oferi posibilitatea de a munci în serviciul chișinăuienilor și a celor mai buni reprezentanți ai societății civile, dornici să participe nemijlocit la schimbarea anunțată”, a punctat Năstase.
Sursa:jurnal.md