Andrei Năstase a reiterat poziţia Platformei DA privind alegerile parlamentare: „O să formăm un bloc comun cu PAS, care va fi bazat pe principiul egalităţii şi reciprocităţii”

Imagine implicită

Platforma DA şi PAS vor merge la alegerile parlamentare într-un bloc comun, care va fi format din oameni integri şi profesionale. Poziţia a fost reiterată de liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVR Moldova. În cadrul discuţiilor, preşedintele Platformei DA a mai menţionat că, acum, opoziţia este pusă în faţă unor condiţii inegale, care au fost create de implementarea sistemului mixt, croit de binomul Plahotniuc-Dodon.

„Decizia a fost confirmată de două formaţiuni prin organele supreme. În timp, au durat discuţiile cu privire la modul de colaborare. Pe 29 noiembrie 2017, noi am formalizat modul în care noi o să alcătuim un bloc electoral. Această formalizare se reduce la câte lucruri esenţiale. Astfel, cele două partide vor crea un bloc electoral pe principiul egalităţii şi reciprocităţii, cu antrenarea atât în discuţii, cât şi în participarea la alegeri, a reprezentanţilor mai multor forţe civice şi politice din ţară. Şi în cadrul listelor electorale şi în cadrul circumscripţiilor se va pune accentul pe integritate şi meritocraţie. Nişte principii enunţate încă pe 13 septembrie, în faţa oamenilor veniţi în stradă”, a declarat Andrei Năstase.

„Interesul major al următoarelor alegeri pentru cetăţeni este speranţa. Este foarte important să înţelegem că sistemul mixt, croit de Plahotniuc şi Dodon, a diminuat esenţial şansele opoziţie. Mai mult, suntem puşi în condiţii inegale. Opoziţia este pusă în condiţiile inegale faţă de binomul Plahotniuc-Dodon şi sateliţii lui, fie Leancă, fie Shor, fie oricare partid care face figuraţie de orice natură”, a mais pus liderul DA.

În context, Andrei Năstase a spus că acordul dintre cele două formaţiuni nu poate fi schimbat fără o decizie comună: „Noi am vorbit despre principiul parităţii reciprocităţii dintre cele două partide, cu atragerea reprezentanţilor societăţii şi ai altor forţe politice. Vorbim despre oameni care, anterior,  s-au regăsit în partide proeuropene, antioligarhice, care şi-au demonstrat stoicismul lor, şi-au demonstrat integritatea şi profesionalismul. Nu vorbim despre entităţi politice. Acordul nostru nu poate fi modificat fără un consens”.

„Esenţial este că noi ne-am angajat să venim cu o garnitură de oameni integri, profesionişti , care să fie aleşi pe principiul meritocraţiei. Oameni care ne dau speranţa, că odată ajunşi în Parlament, nu vor proceda aşa cum procedat transfugii de la PL, PCRM, PLDM. Platforma DA, în acordul cu aliaţii săi, a spus foarte clar că este deschisă pentru oamenii de bună calitate din întreaga societate şi oamenii politici integri şi profesionişti, capabili să facă politici de stat”, a afirmat Andrei Năstase.

Totodată, Andrei Năstase spune că este important ca pe această platformă, din care fac parte cele două formaţiuni, să se regăsească toţi cetăţenii.

„Platforma DA s-a constituit pe un obiectiv foarte important – consolidarea societăţii RM în jurul unei idee foarte importante, pentru început scoaterea ţării din captivitate şi pune instituţiilor în slujba cetăţeanului. Iată acest obiectiv este împărţit şi de PAS, dar şi alte obiective, precum transformarea RM într-o şară în care să vrei să trăieşti astăzi, nu în 2030 – aşa cum vrea PD şi guvernarea. Noi trebuie să ne concentrăm asupra obiectivelor”, a explicat liderul DA.

„Platforma DA a făcut tot posibilul, cunoscând că acest an este electoral, să-şi întărească structurile, să-şi facă parteneriate, să demonstreze partenerilor de dezvoltare ai RM, vorbesc în primul rând de cei care fac parte din Partidul Popular European, că au partener încredere. Cel mai important lucru pe care l-am făcut în toată această perioadă, când Platforma s-a constituit ca formaţiune politică, au fost deplasările în ţară, la oameni şi ne-am dus mesajul. Am încercat să le întărim încrederea că Platforma DA este unica formaţiune din Republica Moldova care şi-a transformat cuvântul în faptă”, a punctat Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md