„Dragi prieteni din străinătăți, concetățeni, ne apropiem de momentul în care trebuie să decidem cu toții ce dorim să se întâmple cu Moldova și cu toți cei rămași Acasă. Știu cât de greu este departe de țară, vă înțeleg, poate cel mai bine. Am fost și eu ca voi printre străini, dar m-am întors Acasă.
Știu și cât de greu este aici, Acasă, departe de familie, singur, fără bucuria pe care ți-o pot oferi zilnic copiii tăi atunci când sub privirile tale pe Skype, Facebook sau Odnoklassniki cresc departe, departe de tine, Știu cum se simt cei de Acasă, de care voi sunteți departe. Acum și eu sunt ca și ei!
Alegerile din 24 februarie sunt cruciale, cu adevărat istorice pentru viitorul Moldovei, pentru generațiile la care știu sigur că cei deșteptați se vor gândi atunci când vor decide calea ce trebuie urmată.
Cele mai recente sondaje arată că 58% dintre cetățenii Moldovei au cel puțin o rudă stabilită dejă în străinatate și că fiecare al patrulea moldovean apt de muncă intenționează astăzi să plece în străinătate. Zeci de mii de oameni pleacă anual din țară, pentru a se stabili definitiv în străinătate.
DRAMATIC!
Emigrarea are cauzele ei foarte evidente, sărăcia și corupția fiind, în orice studiu sociologic, primele dintre acestea. Blocul ACUM, constituit tocmai pentru eradicarea imediată a cauzelor care stau la baza depopulării dramatice a țării, și-a desemnat candidații pentru cele trei circumscripții electorale din Diaspora.
Având în vedere că peste 1 milion de moldoveni trăiesc în străinătate, aceste trei circumscripții sunt extrem de puține, iar gradul de reprezentativite este profund viciat de regulile stabilite de către regimul hibrid Plahotniuc-Dodon.
Cei trei candidați ai ACUM care au depus actele corespunzătoare și au trecut cu brio rigorile Comisiei de meritocrație, cei care au misiunea de a câștiga bătălia electorală sunt Maia Sandu, pentru Europa, Dumitru Alaiba, pentru SUA și Canada și Dorin Frăsineanu, pentru circumscripția de la est, inclusiv Rusia.
Diaspora va fi reprezentată cu cinste și demnitate, pe fiecare circumscripție în parte. Cu impecabilă conduită publică și politică, cu sinceritate și trasparență.
Nominalizarea drept candidat pentru alegerile parlamentare nu este un premiu. Nu a fost niciodată, mai ales în Republica Moldova, o țară în care opoziția este strivită pur și simplu de mașinăria de propagandă a regimului sinistru condus de Plahotniuc și Dodon.
O nominalizare nu se oferă și nu se primește. O nominalizare, mai ales o candidatură în numele și sub semnul ACUM, se câștigă. Prin muncă, prin sacrificii, prin implicare, prin asumare, devotament față de popor și prin capacitatea de a garanta fidelitate oamenilor țării care te vor trimite în Parlament.
Am fost alături de comunitățile noastre din Italia, Spania, Marea Britanie, din Belgia, Franța, Portugalia, din SUA, Rusia, Finlanda, Irlanda etc. Sunt în continuare în permanentă comunicare cu asociațiile de moldoveni din intreaga lume și cu mulți dintre Dvs în parte.
Știu sigur că toți cei care astăzi locuiți în străinătate, toți cei care urmăriți ceea ce Platforma DA și PAS fac de atâția ani, toți cei care urmăriți și sprijiniți lupta noastră cu trădătorii Moldovei, cu Plahotniuc, Dodon, Șor și cu toată armata lor de trepăduși, aveți încredere în noi!
Știu sigur că aveți încredere în mine, în faptele mele trecute, prezente și viitoare. Pentru că suntem la fel, pentru că nu v-am dezamăgit niciodată și nu o voi face pentru nimic de pe această lume.
Pentru că obiectivul suprem și istoric al Moldovei este dincolo de noi, dincolo de fiecare în parte.
Nimic nu poate opri un popor în drumul lui spre libertate dacă oamenii acestuia au încredere unii în ceilalți și sunt hotărâți să schimbe din temelii un sistem politic care acoperă cu atâta suferință viața destrămatelor familii ale celor mai mulți dintre noi.
Aveți încredere în NOI, cei din ACUM! Pentru că suntem oamenii voștri, ai nimănui altcuiva și pentru că împreună vom reuși!
Indiferent daca ați reușit sau nu să vă înregistrați la CEC, dreptul nostru constituțional la vot nu a fost anulat de nimeni. Va îndemn să ieșim masiv la vot pe 24 februarie 2019.”