Andrei Năstase, adresare către comunitatea internațională: „Moldova este sub asediu!”
Oamenii sunt speriați, bugetarii sunt amenințați cu pierderea locului de muncă, observatorii din secțiile de votare sunt terorizați și urmăriți, candidații opoziției sunt supuși unui atac fără precedent, iar întregul aparat represiv coordonat de regimul de la putere este folosit pentru a intimida și compromite activitatea candidaților proeuropeni și de a ține sub teroare întreaga țară. Declarațiile se conțin într-o adresare a copreședintelui ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase, către comunitatea internațională.
Disperarea cu care regimul oligarhic condus de binomul Plahotniuc-Dodon nu dorește să permită transferul democratic de putere către popor nu mai poate fi măsurată.
Încă de la debutul oficial al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, folosind toate pârghiile instituționale și formule arhicunoscute ale războiului hibrid, aplicate și în campaniile electorale anterioare, întregul aparat represiv coordonat de la centrul puterii ilegitime care stăpânește astăzi Moldova este folosit pentru a intimida și compromite activitatea candidaților pro-europeni și de a ține sub teroare întreaga țară.
Având în vedere cele mai recente evenimente petrecute în seara zilei de 13 februarie, în holul Casei de Cultură din Durlești (accesul în sală a fost interzis cu doar 2 ore înainte de debutul evenimentului), în timpul unei întâlniri a candidaților ACUM cu oamenii din localitate, parte a circumscripției electorale nr.33, sunt nevoit să atrag atenția tuturor observatorilor internaționali, ambasadelor țărilor europene de la Chișinău și ambasadei SUA, reprezentaților OSCE, reprezentaților acreditați de Uniunea Europeană în Republica Moldova și tuturor intituțiilor interne și internaționale implicate în monitorizarea alegerilor parlamentare din 24 februarie că procesul electoral este compromis în integralitate de acțiunile concertate ale regimului Plahotniuc – Dodon, acțiuni prin care oamenii sunt monitorizați, terorizați, amenintați.
Constatăm că la majoritatea acțiunilor electorale ale blocului ACUM regimul oligarhic folosește și trimite, pentru a deturna scopul acestor întâlniri, persoane aflate sub influența alcoolului și a substanțelor halucinogene, indivizi dubioși, membri ai lumii interlope și oameni vulnerabili, de o calitate îndoielnică, care sunt dispuși, pentru câteva sute de lei, să interpreteze un rol care, în mod evident, nu li se potrivește. Sunt activați fel de fel de agitatori de profesie, indivizi fără ocupație, toți, fără excepție, fiind instruiți și monitorizați discret de responsabilii acestui RĂZBOI DE GHERILĂ pe care dictatura îl duce împotriva propriului popor.
Prezența unor astfel de personaje la întâlnirile ACUM este încurajată chiar de către candidații Partidului Democrat, deputați în funcție, care, cu cinism, fățărnicie și premeditare, apar ca din senin la acțiunile noastre electorale, deși nu sunt invitați iar prezența lor nu este dorită de către oameni.
Relevant în acest sens este momentul în care deputatul PD, Sergiu Sârbu, aflat într-o stare extrem de confuză, însoțit de echipa sa de agitatori, a năvălit pur și simplu la întâlnirea pe care candidatul blocului ACUM, Constantin Boișteanu, a organizat-o cu oamenii din satul Iepureni, comuna Cania, din circumscripția uninominală unde acesta candidează.
Maniera în care procedează candidatul PD e similară celei în care candidatul comun al PD și PSRM în alegerile pentru primăria Chișinău a facut-o la întâlnirea cu alegătorii din sectorul Buiucani al capitalei.
Întreg războiul de gherilă pe care astăzi îl duce Partidul lui Plahotniuc și partenerii săi, partidele lui Dodon și Șor împotriva propriului popor, este similar cu cel din campania pentru alegerile prezidențiale din 2016 și cu incredibila acțiune de linșaj public și mediatic derulată împotriva candidatului pro-european la alegerile din 2018 pentru Primăria Chișinău.
Oamenii sunt pur și simplu speriați! Toți bugetarii, fără excepție, sunt amenintați cu pierderea locului de muncă dacă nu vor face dovada faptului că pe 24 februarie vor vota Partidului Democrat. Observatorii din secțiile de votare desemnați de blocul ACUM sunt terorizați, urmăriți, filmați și amenintați cu represalii severe dacă nu acceptă mita sau nu vor renunța la calitatea lor de observatori. Până la agresiunea fizică asupra acestora mai este doar un pas!
Atacul furibund și susținut asupra tuturor candidaților ACUM, împiedicarea acestora de a-și prezenta în fața oamenilor proiectele și programele, abordările și viziunile de viitor pentru scoaterea Moldovei din captivitatea regimului oligarhic condus de Plahotniuc și Dodon, este susținut, cu toate resursele, de imperiul mediatic controlat de Vladimir Plahotniuc.
Televiziunile din portofoliul conducătorului de facto al statului aflat în captivitate, cel care a îngenunchiat Moldova în ultimii 10 ani de zile, prezintă TRUNCHIAT, în fiecare seară, înregistrări pe care supraveghetorii celor folosiți pentru a deturna întâlnirile organizate de ACUM le fac pentru a genera imagini cu care oamenii sunt dezinformați, manipulați, mințiți programatic și terorizați.
Războiul hibrid, războiul de gherilă, se desfășoară în această campanie electorală în toată hidoșenia acestuia, iar disperarea cu care Plahotniuc și Dodon încearcă să-și păstreze puterea și libertatea nu mai poate fi măsurată.
Candidații ACUM sunt urmăriți, intimidați, le sunt monitorizate convorbirile telefonice, se încearcă în mod repetat spargerea căsuțelor poștale digitale, primesc telefoane anonime de amenințare, sunt supuși celui mai sinistru și periculos asalt pe care un regim criminal l-a dat vreodată unor candidați opozabili acestuia.
FAKE NEWS a invadat din nou întreg spațiul public și mediatic, iar accesul limitat al candidaților ACUM la canalele publice de informare, televiziuni, radio și presă online, îngrădește posibilitatea candidaților pro-europeni de a spune oamenilor adevărul.
Iată dovada că Guvernul controlat de Plahotniuc se face vinovat de cea mai mare campanie de dezinformare din istoria Republicii Moldova:
Este evident faptul că sutele de persoane dubioase implicate în acest nemilos război de gherilă fac parte din armata de ocupație cu care Plahotniuc și Dodon vor să stăpânească în continuare Moldova.
Identificarea lor este aproape imposibilă având în vedere că numărul lor mare și organizarea acestora dovedesc că sunt protejați de instituțiile represive ale statului, că fac parte dintr-o structură bine organizată pe verticală, similară cu structurile mafiote care au scris istoria neagră a criminalității europene de tip mafiot din anii ’80, ’90 ai secolului trecut.
Fac un apel public pentru susținerea democratiei către toate instituțiile statului cu obligații legale în asigurarea unui cadru corect pentru aceste alegeri, către toți observatorii acreditați pentru monitorizarea alegerilor din 24 februarie, către instituțiile Uniunii Europene și euro-atlantice și către toți oamenii de bună credință din Republica Moldova!
Rog, în mod deosebit, instituțiile internaționale, să suplimenteze, cât se poate de repede, numărul de observatori care au rolul de a monitoriza campania electorală și alegerile din 24 februarie, deoarece observatorii locali trebuie sprijiniți și încurajați să contribuie, cu încredere, la lupta poporului pentru libertate.
Pentru ziua votului se anunță, încă de pe acum, potrivit informațiilor noastre, cel mai mare asediu care s-a dat vreodată asupra unor secții de votare deschise într-o țară europeană.
Oamenii vor fi pur și simplu împiedicați să-și exercite dreptul constituțional la vot, în mod exclusiv cei care vor dori să voteze pentru candidații pro-europeni. Această acțiune a fost premeditată încă din vara anului trecut, după invalidarea arbitrară a rezultatelor alegerilor de la Chişinău, atunci când guvernarea a decis în mod discreționar că se poate face agitație electorală inclusiv în ziua votului.
Regimul a trecut, fără nici o ezitare, și de această dată, linia roșie și demonstrează oamenilor liberi din Moldova și întregii lumi civilizate că nu are de gând să permită transferul democratic de putere către poporul umilit și stăpânit de atâția ani!
Ofensiva fără precedent împotriva tuturor celor care nu vor să recunoască puterea absolută a “partidului stat”, războiul oligarhilor și mafioților care au devalizat întreaga economie a Moldovei și au aruncat țara în cea mai cruntă sărăcie posibilă împotriva propriului popor demonstrează, fără echivoc, că Moldova este sub asediu!
Noi, oamenii liberi, drepți și cinstiți ai acestei țări, vom strânge rândurile cu și mai multă îndârjire și ne vom opune cu toate forțele noastre ca Moldova să nu fie trecută, pentru vecie, în proprietatea unui regim ilegitim și opresiv, în proprietatea unei dictaturi personale devastatoare pentru viitorul Republicii Moldova!
Andrei Năstase,
liderul Platformei Demnitate și Adevăr,
copreședintele Blocului ACUM Platforma DA și PAS