Andrei Năstase: Alegerile anticipate sunt o şansă uriaşă pentru noi sau unica şansă ca să scăpăm de această clasă politică putredă
Meciul nu a fost jucat până la urmă, iar mingea se află acum în terenul preşedintelui. Aşa au comentat invitaţii emisiunii Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV evenimentele de pe arena politică, subliniind că şeful statului Nicolae Timofti trebuie să înainteze şi de această dată un candidat integru la funcţia de premier, chiar şi cu riscul de a nu fi votat şi sa duca la anticipate.
„Anticipatele sunt o catastrofă doar pentru politicienii care se tem să piardă puterea, în timp ce pentru cetăţeni alegerile sunt singura modalitate democratică de a face schimbarea pe care şi-o doresc”, au subliniat unii invitaţi.
„Alegeri anticipate pentru majoritatea acelora care astăzi reprezintă clasa politică în partea ei proeminentă, pentru dânşii alegeri anticipate e o catastrofă. Ei vor face tot posibilul ca să o evite, iar aceasta înseamnă că vor găsi justificări, vor găsi cuvinte ca să-şi acopere oportunismul ca să nu folosim alte cuvinte în acest sens. Iată cât nu este de paradoxal, dar nici eu nu sunt adeptul cel mai înflăcărat al alegerilor anticipate, eu nu aş vrea ca în aceste alegeri anticipate noi să venim nepregătiţi şi acum am în vedere partida pro-europeană, partida naţională, partida democratică noi avem nevoie de ceva timp, cu toate că eu înţeleg că evenimentele de o asemenea manieră că nu noi suntem aceea care decidem avem timp, nu avem timp din păcate”, a declarat Anatol Ţăranu.
„Alegerile anticipate sunt o şansă uriaşă pentru noi sau unica şansă ca să scăpăm de această clasă politică putredă, să scăpăm de acei care vor să se menţină cu orice preţ la guvernare şi un mesaj către Plahotniuc şi alţii care îl mai menţin acolo: alegerile şi puşcăria pentru ei sunt inevitabile”, a adăugat Andrei Năstase.
Analistul Victor Ciobanu a mai subliniat că surpriza organizată lui Ion Sturza cu lipsa de cvorum, a fost ca şi surpriza organizată preşedintelui PLDM, Vladimir Filat, cu ridicarea imunităţii.
Amintim că reprezentanţii PD au negat anterior implicarea lor în arestarea lui Vladimir Filat, iar ieri, Marian Lupu a negat acuzaţiile că partidul pe care îl conduce ar fi pus la cale lipsa de cvorum. Invitaţii emisiunii au comentat şi declaraţia făcută de Traian Băsescu, ex-preşedintele României, care a spus că oligarhul Vladimir Plahotniuc ar trebui să fie expulzat din Moldova pentru că face doar rău ţării.
Precizăm că prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc nu a comentat deocamdată declaraţiile fostului preşedinte român, iar Marian Lupu i-a sugerat lui Băsescu să nu se implice în afacerile interne ale Moldovei.